Asta după ce la mijlocul lunii noiembrie 1998, Centrala Termoelectrică Moldovenească (Centrala de la Cuciurgan), controlată de regimul separatist de la Tiraspol a decis să sisteze complet livrările de curent electric consumatorilor din Republica Moldova.

O criză energetică fără precedent

Motivul invocat era faptul că autoritățile de la Chișinău nu doreau să accepte o majorare de aproape două ori a prețului energiei electrice.

Concomitent și Ucraina a redus drastic livrările de energie electrică. În consecință, Republica Moldova s-a pomenit amenințată de o criză energetică fără precedent.

Or cele trei CET-uri (CET-1 și CET-2 din Chișinău și CET-Nord din Bălți), împreună cu Centrala Hidroelectrică de la Costești și câteva mici centrale de la fabricile de zahăr, erau în stare să asigure doar aproximativ 30% din necesarul de energie electrică.

Sistarea livrărilor a coincis cu instalarea unei ierni timpurii și geroase și a fost urmată de deconectări zilnice pentru, perioade de la 6 la 14 ore, a consumatorilor de la rețeaua electrică.

România sare în ajutor

În această situație, executivul de la Chișinău a apelat la Guvernul României ca acesta să asigure furnizarea, în regim de urgență, a curentului electric, pentru a acoperi deficitul de pe piață ca urmare a sistării livrărilor de la Centrala de la Cuciurgan.

Din punct de vedere tehnic livrările nu puteau fi făcute direct, deoarece sistemul energetic al Republicii Moldova era și este interconectat direct cu cel din spațiul post-sovietic. În plus nu existau și nu există nici acum suficiente rețele electrice de interconectare între sistemele energetice ale Republicii Moldova și ale României.

Erau doar trei linii de 110 kV, prin care putea fi livrat maximum 20% din necesarul de curent electric.

Așa că livrările se făceau în regim de insulă, adică o parte din consumatorii din Republica Moldova erau izolați de sistemul energetic al țării și erau asigurați cu energie electrică direct de furnizorii din România.

Furnizările au început imediat și au continuat până în anul 2001. Contractul a fost semnat în ianuarie 1999 între Moldtranselectro și societatea Conel (în prezent Termoelectrica) din România.

Acordul stipula și metoda de achitare pentru energie: transmiterea pachetului de acțiuni deținut de stat în SA Tirex Petrol, mijloace obținute de la vânzarea rețelelor de distribuție din Republica Moldova, precum și cărbune sau alte mărfuri și servicii ale unor companii moldovenești.

În realitate, Chișinăul nu a reușit să plătească nici pentru 10% din curentul livrat de România. SA Tirex Petrol a ajuns printr-o schemă dubioasă, în anul 2000, în proprietatea unei companii germane cu proprietari din Elveția, dar cu beneficiari din Moscova și Chișinău.

Cât despre banii obținuți de la vânzarea a trei RED-uri către grupul Gas Natural Fenosa, apoi aceștia s-au dus pentru acoperirea găurilor din buget.

Datorie de peste 30 milioane de dolari

La 23 martie 2004, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României adopta hotărârea privind încasarea de la întreprinderea de stat Moldtranselectro în folosul Termoelectrica din România a sumei de 34,3 milioane de dolari.

În anii 2003-2009, s-a reușit stingerea unei părți din datorie în valoare de 2,8 milioane de dolari prin livrări de energie electrică. La începutul anului 2013, oficial, datoria era de 32 de milioane de dolari, cu tot cu dobândă.

Așa că chestiunea datoriei nu a fost deocamdată soluționată.

Citiți și:

Datoria Moldovei pentru energia livrată de România a fost scoasă la mezat: 7 cenți pentru un dolar

În același timp din 1998, în decurs de 20 de ani, situația cu asigurarea Republicii Moldova cu energie electrică nu s-a schimbat practic deloc. Astfel peste 50% din necesarul de curent electric este livrat de Centrala Termoelectrică Moldovenească (Centrala de la Cuciurgan), controlată de gigantul rus Inter RAO EES, 25-30% - de către furnizori din Ucraina și peste 20% este producție locală.

Totodată nici acum nu este posibil importul direct de energie electrică din România, ci doar în „regim de insulă”, care însă nu asigură calitate și fiabilitate livrărilor.

Deocamdată, sistemul electroenergetic al Republicii Moldova funcționează în paralel cu sistemul energetic al Ucrainei, fiind interconectat prin 6 linii electrice de tensiune înaltă 330 kV, iar prin linia electrică aeriană LEA – 400 kV cu sistemul energetic al României și al Bulgariei. Prin trei LEA 110 kV se asigură interconexiunea cu sistemul energetic al României în „regim de insulă”.

Interconectarea energetică cu România - doar un proiect

"Întărirea interconexiunilor cu sistemul energetic al României rămâne o sarcină actuală pentru Republica Moldova și în perspectivă", scrie în Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2020, adoptată încă în anul 2007.

De atunci s-au făcut zeci de studii de fezabilitate și prefezabilitate privind interconectarea și de fapt integrarea cu sistemul energetic al României și respectiv al UE, s-au cheltuit sute de milioane lei pentru autori și autorități, dar deocamdată totul este la stadiul de proiect.

Citiți și:

Patru ani și 150 de milioane lei pentru un studiu de fezabilitate

După semnarea Memorandumului dintre Guvernele României și Republicii Moldova în 2014 și aprobarea Strategiei energetice a Republicii Moldova până în anul 2030, discuțiile pe marginea interconectărilor au mai avansat, devenind o prioritate asumată politic, care se bucură de susținere și din partea instituțiilor financiare internaționale și europene.

Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2030 și Memorandumul semnat cu Guvernul României în 2014 prevăd interconectarea fizică prin infrastructură cu sistemul energetic din România. Strategia pune ca termen limită anul 2020 pentru construirea și intrarea în funcțiune a interconexiunilor de energie electrică și gaze naturale. 

"Pentru Republica Moldova integrarea are o importanță vitală pe termen mediu. Anul 2019 reprezintă termenul cel mai optimist pentru conectarea rețelelor, în timp ce un termen-limită dincolo de anul 2020 este inacceptabil", scrie în strategie, care deja este revizuită.

În realitate, însă, nici acest deziderat nu va fi îndeplinit. Or lucrările sunt preconizate să înceapă abia la anul. În plus Republica Moldova încă nu este parte a sistemului european de transportatori în domeniul energetic (ENTSO-E), din care face parte România.

Chiar dacă Republica Moldova, împreună cu Ucraina, vor să adere la ENTSO-E și să realizeze o interconectare sincronă cu rețeaua acestuia, procesul este extrem de costisitor și îndelungat, fiind estimat la aproximativ 15 ani de tranziție.

Se caută jumătate de miliard de euro

Mai adăugăm că Strategia specifică în mod clar două interconexiuni cu România care trebuie să fie finalizate până în 2020: 1) LEA Suceava – Bălți (Nord) și 2) LEA Iași – Ungheni – Strășeni (Centru) (330 kV și 400 kV). 

Dacă luăm în considerare și lucrările ce urmează a fi executate pentru a face operațională linia de 400 kV Isaccea-Vulcănești cu extindere la Chișinău (estimate la 270 milioane de euro), costurile totale ale acestor proiecte se ridică la aproape jumătate de miliard de euro.

Planul de Dezvoltare a Rețelelor Electrice de Transport în perioada anilor 2018-2027 elaborat de Moldelectrica prevede o sumă ceva mai mică de peste 330 milioane de euro (a se vedea tabelul), dar acestea sunt costuri doar pentru rețeaua de transport, la care se vor adăuga și alte costuri.

“Sectorul energiei electrice din Republica Moldova rămâne vulnerabil și slab dezvoltat din cauza corupției, a dependenței de furnizori nesiguri și capabili de abuz de poziție dominantă, dar și a liberalizării nefinalizate.

Din păcate aceste constatări rămân valabile și acum. Or, Chișinăul nu are încă o alternativă la livrările de la Centrala de la Cuciurgan, controlată de Moscova.

Citiți și:

Povestea intermediarilor din sectorul energetic moldovenesc

Acest articol poate fi republicat fără obligații financiare sau constrângeri legale, cu condiția citării sursei Mold-Street.com și indicării hyperlinkului activ la articol.