Ghișeul unic online schimbă întreaga filozofie de reglementare a mediului de afaceri

shadow
Vineri, 16.11.2018 15:34   2517
Agenții economici pot obține deja 67 de acte permisive prin intermediul Ghișeului unic online de gestionare și eliberare a actelor permisive, dublu față de numărul de documente disponibile la lansarea sa în iunie 2018.

Până la sfârșitul anului curent, prin Ghișeul unic vor fi accesibile deja 100 de acte permisive din cele 152 existente, susține Aureliu Casian, directorul executiv al Unității de implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivității II, finanțat de Banca Mondială, care a creat sistemul.

Astfel, prin Ghișeul unic, accesibil pe portalul www.servicii.gov.md, au fost eliberate, în 5 luni, 311 autorizații. Deja 8 instituții publice au fost integrate în sistem și comunică între ele online, și nu prin intermediul agenților economici solicitanți de acte permisive.

„Dacă anterior, oamenii de afaceri o făceau pe curierii, ducând un certificat de la o instituție la o alta, pentru a obține o autorizație, acum prin sistem se extrage o serie de informații din bazele de date ale altor instituții publice”, precizează Aureliu Casian.

Potrivit acestuia, Ghișeul unic nu este doar o fereastră la care sunt primite solicitările din partea agenților economici, ci un sistem de interacțiune între instituțiile statului, care îmbunătățește calitatea serviciilor publice. Acum, când utilizatori ai acestor „produse” sunt alte organe publice, autoritățile emitente devin mai preocupate de calitatea produselor lor, precum și de calitatea documentelor intermediare eliberate de alte entități publice. 

Se estimează că integrarea în sistem a 30 de autorități emitente de acte permisive și eliberarea online a acestora va permite mediului de afaceri să economisească anual cca 200 de milioane de lei, bani care anterior erau cheltuiți pentru salarizarea angajaților responsabili de obținerea documentelor permisive și pentru conformarea la cerințele statului.

„De fapt, adevăratul avantaj al Ghișeului unic constă în oportunitatea de a identifica deficiențele în implementarea administrativă a politicii de investiții a unei țări și de a înlătura deficiențele respective.

Advertisement

Prin urmare, esența Ghișeului unic constă în reforme de politici și nicidecum nu în soluții ad-hoc de scurtă durată la problemele cu care se confruntă investitorii”, consideră Frank Sader, strateg principal la Corporația Financiară Internațională, instituție membră a Grupului Băncii Mondiale, implicată de asemenea în reforma cadrului de reglementare a mediului de afaceri din Moldova.

În Moldova, Ghișeul unic reprezintă încoronarea procesului de reformă a actelor permisive, spune Vasile Vulpe, șeful Direcției politici economice și mediul de afaceri la Ministerul Economiei și Infrastructurii. „Cine a urmărit agenda publică a Ministerului Economiei ține minte că, încă în 2004, a început procesul de reformă a cadrului de reglementare a activității de întreprinzător, cunoscut ca „Ghilotina”. Apoi a urmat Ghilotina 1 și Ghilotina 2, a fost aprobată Legea 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, ultima referindu-se la Nomenclatorul actelor permisive”, precizează Vasile Vulpe. 

Clip pe imagine pentru a deschide infograficul. 


Toate serviciile publice au fost analizate pas cu pas din perspectiva clientului, pentru care contează timpul, costul, accesibilitatea și calitatea serviciului. Astfel, au fost identificate toate punctele slabe ale proceselor, incomoditățile create pentru solicitanții de servicii. A doua perspectivă în analiza serviciilor este cea a prestatorului, fiind analizate procesele care se parcurg pentru eliberarea unui act permisiv. Ulterior, pentru fiecare serviciu au fost elaborate „pașapoarte”, care descriu clar procedurile de eliberare a oricărui act, explică Vitalie Levința, reprezentantul DotGov Solutions, compania americană care a elaborat sistemul informațional automatizat de gestionare și eliberare a actelor permisive.

În anul 2017, au fost operate o serie de modificări legislative, sintetizate în Legea nr 185/2017, care a eliminat 156 de acte permisive învechite sau care dublau alte documente. În total, au fost eliminate 70% din actele permisive existente anterior – cca 400. Acum, pentru implementarea politicii statului și controlului de stat asupra diferitor domenii de activitate, au rămas 34 de licențe, 82 de autorizații și 36 de certificate, în total 152 de acte permisive. Dar, cel mai interesant este că, prin implementarea Ghișeului unic online, statul economisește de două ori mai mulți bani decât agenții economici, afirmă Vasile Vulpe.

Însăși filozofia de funcționare a actelor permisive a fost schimbată. Anterior, documentul pe hârtie însemna că agentul economic are un anumit drept și pierderea actului ducea la pierderea dreptului. Acum, dreptul de a practica o anumită activitate este confirmat de înscrisul în registrele electronice ale instituțiilor de stat, accesibile online oricărui organ public, iar hârtia a rămas doar un mijloc de informare, care nu mai este obligatoriu pentru agenții economici. 

* * *

Ghișeul Unic de Gestionare și Eliberare a Actelor Permisive este finanțat de
Grupul Băncii Mondiale prin intermediul proiectelor Reforma Climatului Investițional
și Ameliorarea Competitivității II. Campania de informare este finanțată de USAID
prin Programul Reforme Structurale în Moldova.



Oportunitati