[VIDEO] Economia, în lockdown pentru două săptămâni?

shadow
Duminică, 14.03.2021 08:43   1049
Mijlocul lui martie va fi o perioadă decisivă pentru economia Republicii Moldova - dar și pentru sănătatea publică.

Pe fundalul numărului tot mai mare de decese provocate de complicațiile COVID-19, autoritățile vor decide dacă este necesar un lockdown total de cel puțin două săptămâni sau vor rămâne în vigoare restricțiile actuale. 

Întrunit în ședință pe 13 martie 2021, Consiliul Suprem de Securitate (CSS), condus de președintele Maia Sandu, a recomandat Guvernului și Parlamentului să declare starea de urgență. 

“Prognozele sunt sumbre. Riscăm să ajungem cu un număr mult mai mare de infectări și decese decât avem acum”, a declarat șefa statului, după ședința CSS. Sandu a evitat termenul “lockdown”, care înseamnă închidere totală, însă unele dintre propunerile făcute în cadrul ședinței sugerează că este vorba despre o pauză de cel puțin două săptămâni pentru economie. 

CSS a recomandat Guvernului ca în termen de trei zile să elaboreze lista restricțiilor necesare, activitățile și categoriile de cetățeni care vor cădea sub incidența acestor restricții și compensațiile pe care le vor primi din partea statului și să înainteze aceste propuneri parlamentului.

Advertisement

1000 de lei pe săptămână

Spre deosebire de lockdown-ul din primăvara anului 2020, la propunerea președintelui CSS a recomandat compensații pentru salariații care vor fi nevoiți să stea acasă. Este vorba de cel puțin 1000 de lei pe săptămână.

La fel, CSS a recomandat simplificarea procedurilor de obținere a statutului de șomer, astfel încât oamenii care își vor pierde locul de muncă să poată depune actele pentru indemnizația de șomaj într-o manieră mai facilă. 

Membrii Consiliului nu au nominalizat domeniile de activitate sau instituțiile concrete care vor fi închise.

Prețul lockdown-ului 

Totodată, nu este clar dacă întreprinderile eligibile pentru închidere în viitorul pachet de măsuri vor primi compensații din partea statului. 

Economistul Veacesalv Ioniță crede că prețul plătit pentru un eventual lockdown va fi de 2,5 miliarde de lei în fiecare săptămână. Cele mai afectate vor fi comerțul, prestările de servicii, dar și bugetul de stat - ultimul ar pierde cel puțin jumătate de miliard de lei pe săptămână, potrivit fostului șef al Comisiei parlamentare pentru buget și finanțe.

***

Mai jos sunt câteva reportaje despre impactul pandemiei în anul 2020, cu subtitrare în limba rusă. 



Oportunitati