În ce dosare a figurat Nistor Grozavu, fost viceprimar de Chișinău

shadow
Vineri, 20.09.2019 11:12   3504
Fostul viceprimar Nistor Grozavu a fost escortat în această dimineață la Procuratura Generala. El are calitate de învinuit într-un dosar intentat de procuratura municipală pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, dar deocamdată nu a fost aplicată nicio masură de reprimare.

UPDATE 12.10: Potrivit unor surse din cadrul procuraturii urmărirea penală are loc în legătură cu trei cauze penale pe faptul creării unei scheme infracționale de obținere ilegală a loturilor de pământ pentru construcție, prin încheierea contractelor de arendă. 

Amintim că pe 9 septembrie, Procuratura mun. Chișinău, Oficiul Principal a efectuat 21 de percheziții pe aceste trei cauze penale. În cadrul acțiunilor operative, au fost documentați 10 foști și actuali funcționari, persoane fizice și juridice. Bănuiții ar fi constituit o schemă prin care au comis tentativa de înstrăinare a unor loturi de teren, care aparțin Primăriei municipiului Chișinău.

Nistor Grozavu a fost viceprimar de Chișinău mai mult de 10 ani, făcând parte din echipa liberalului Dorin Chirtoacă.

Advertisement

Pe 4 iulie 2019, Nistor Grozavu au fost demiș din funcția de viceprimar, cu votul a 36 de consilieri municipali.

Anterior numele lui a figurat în mai multe scandaluri legate de administrația publică locală din municipiul Chișinău. Cel mai cunoscut este legat de licitația privind parcările cu plată din Chișinău.

Astfel pe 25 aprilie 2017, Centrul Național Anticorupție a anunțat că efectuează percheziții la domiciliul lui Nistor Grozavu, dar și la alte adrese ale unor funcționari din cadrul Primăriei Chișinău, în cadrul unui dosar penal deschis anterior pentru depășirea atribuțiilor de serviciu în cazul parcărilor cu plată din Capitală.

Mai mult! El a fost reținut pentru o perioadă în acest dosar, alături de fostul șef al Direcției Transport Public și Căi de Comunicații, Igor Gamrețchi, precum și trei oameni de afaceri, inclusiv milionarul Alexandr Pincevschi.

Ulterior CNA anunța că în urma audierilor efectuate de procurori și administrării materialului probator s-a constat că Dorin Chirtoacă "i-ar fi dat indicații viceprimarului capitalei, care era președinte al Comisiei de selectare a companiilor. ce urmau să implementeze proiectul parcărilor în municipiul Chișinău, să semneze contractul cu firma austriacă „EME Parkleitsystem GmbH”.

Acesta a fost încheiat în decembrie 2015, fără avizul Consiliului municipal.

Ulterior Grozavu va reveni în funcția de viceprimar, fiind cel care în toamna anului 2017 o va numit în funcția de primar general interimar pe Silvia Radu, fostă candidată la președinție și fost director la Red Union Fenosa.

 



Oportunitati