Biroul Național de Statistică face praf din proiectul cu care se lăuda Plahotniuc și PDM

shadow
Vineri, 02.08.2019 10:58   6200
În anul 2018, în Republica Moldova au fost date în exploatare doar 108,8 kilometri de drumuri cu îmbrăcăminte rigidă, anunță Biroul Național de Statistică. Cifra este de două ori mai mare comparativ cu anul 2017.

În același timp datele arată o diferență de 10 ori mai mică, decât cifrele cu care se lăuda conducerea Partidului Democrat în frunte cu Vladimir Plahotniuc, sau miniștrii din Guvernului și șefii Administrației de Stat a Drumurilor, care susțineau că în cadrul proiectului "Drumuri bune pentru Moldova" au reușit doar într-un an să repare și să construiască 1.600 kilometri de drumuri.

Advertisement

În plus liderii PDM, inclusiv fostul premier Pavel Filip, continuă să susțină că proiectul ”Drumuri bune” a fost unul de succes și insistă pe implementarea acestuia, deși au tergiversat cu 5 luni lansarea lui în 2019.

Menționăm că Mold-street.com a pus la îndoială cifrele anunțate de liderul PD și le-a calificat ca manipulatorii încă în septembrie 2018.

Potrivit Biroului Național de Statistică, drumurile cu îmbrăcăminte rigidă includ drumurile modernizate și drumurile pietruite.

"Drumurile modernizate sunt cele care au partea carosabilă acoperită cu una din următoarele categorii de  îmbrăcăminți: beton-ciment, asfaltice, pavaje din piatră cioplită și împietrite cu lianți hidro-carbonici. Drumurile pietruite au pe partea carosabilă una din următoarele feluri de construcții: pavaj din piatră brută sau bolovani, pietruire îmbunătățită sau pietruire simplă", precizează BNS.



Oportunitati