Cea mai mare recoltă de struguri din ultimii 8 ani

shadow
Vineri, 24.08.2018 06:15   3197
Anul vitivinicol 2017-2018 înregistrează cea mai timpurie recoltă de struguri din ultimii 40 ani, pentru că perioada de cules a început cu 14-21 de zile mai devreme, a anunțat administrația Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) în cadrul conferinței naționale „Recolta strugurilor 2018: Bilanț, particularități și valorificare”.

Totodată, producția strugurilor va fi mai mare cu 15% comparativ cu media ultimilor 8 ani și va ajunge la o cantitate estimativă de 680.000 tone, din care 320.000 de tone vor fi pentru procesare.

Potrivit raportului Oficiului Național al Viei și Vinului, în acest an, de pe fiecare hectar vor fi colectate între 4 și 16 tone de ciorchini, care ulterior vor ajunge pe masa consumatorilor sau vor fi transformați în vin.

Totodată, productivitatea soiurilor tehnice roșii va fi în creștere cu 15%, în timp ce în cazul soiurilor albe va rămâne la nivelul anului 2017. Prognozele specialiștilor sunt optimiste și în ceea ce privește calitatea strugurilor, care s-au copt mai devreme în acest an.

Citiți și:

Primii în lume. 30% din plantațiile de viță de vie au fost înregistrate în registrul vitivinicol

„Prognozele din acest an ne bucură extrem de mult, în condițiile în care strugurii s-au copt mult mai devreme decât de obicei, ceea ce constituie un avantaj pentru producători.

Advertisement

În ultimii ani, vedem că volumul producției de struguri este în creștere, dovadă că acțiunile noastre sunt corecte”, a declarat Gheorghe Arpentin, director Oficiului Național al Viei și Vinului.

În același timp, condițiile climatice au favorizat dezvoltarea principalelor boli care dăunează plantațiilor de viță-de-vie (Flavescența aurie și Lemnul negru), înmulțirea insectelor și a dăunătorilor.

Pentru a evita afectarea calității și cantității recoltei de struguri, au fost elaborate și expediate 4 avertizări privind înregistrarea riscurilor, provocate de dăunători. Ținând cont de condițiile meteo care au favorizat coacerea rapidă a strugurilor, dar și apariția bolilor pe plantații, va fi nevoie de un efort suplimentar din partea vinificatorilor la procesarea strugurilor și producerea vinurilor.

Un alt factor important pentru piață sunt stocurile vinăriilor înainte de recoltarea strugurilor, care constituie 15 milioane decalitri (dal), în creștere cu 7% față de 2017, ceea ce este egală cu producția anuală de vin.

Potrivit ONVV, în perioada 1 august 2017 – 31 iulie 2018, volumul total al exporturilor de vinuri moldovenești a atins cifra de 14,39 milioane dal, în creștere cu 3% față de perioada precedentă.

S-a majorat cu 5,2% și volumul vinului îmbuteliat, ajungând la 57 milioane de sticle. Totuși circa două treimi din cantitatea de vin a fost comercializat în vrac (10,09 milioane dal de vin), în creștere cu 1,5% față de 2017, a precizat Arpentin.

Valoarea exporturilor a constituit 2,34 miliarde lei, fiind în creștere cu 5,5%, iar prețul mediu pentru un litru de vin exportat a crescut cu 6% în această perioadă.

După volumul exporturilor de vin moldovenesc îmbuteliat, piețele externe au fost repartizate astfel: Polonia (15%), România (13%), Cehia (13%), Federația Rusă (12%) și China (10%).

După valoarea exportului, piețele externe au fost repartizate astfel: România (15%), Polonia (14%), Cehia (12%), China (12%) și Federația Rusă (11%), mai arată raportul ONVV.

Potrivit lui Gheorghe Arpentin este pentru prima dată când România a ajuns principala piață de desfacere pentru vinul moldovenesc.



Oportunitati