O nouă scumpire a cărnii

shadow
Vineri, 06.04.2018 08:32   2958
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) se arată îngrijorată de creșterea neîntemeiată a prețurilor la carne în ajunul sărbătorilor.

"Dacă pe piețele Uniunii Europene, la majorarea volumului de vânzări, prețurile scad, la noi invers: mai aproape de sărbători prețurile cresc", se arată într-un comunicat al ANSA.

Subiectul a fost discutat la întrevederea Directorului General ANSA, Gheorghe Gaberi și a Directorului General Adjunct, Ion Toma cu reprezentanții întreprinderilor de producere a cărnii.

Citiți și:

Criza cărnii de porc este una artificială, susține ANSA

"De Sărbătorile de Paști ar trebui să beneficieze de carne și produse din carne toată populația, inclusiv și persoanele defavorizate, cu un venit mai modest. Și-n acest sens, fenomenul majorării prețurilor în ajun de sărbători nu poate fi acceptat", a declarat Gheorghe Gaberi.

Totodată el a susținut că pentru majorări de prețuri nu există nici un temei economic și i-a îndemnat pe producători să se conformeze la realitățile existente.

Advertisement

Datele Biroului Național de Statistică arată că în primele două luni ale anului prețurile la carne, preparate și conserve din carne au înregistrat o scădere cu 1,2%, apoi în comparație cu aceeași perioadă a anului 2017 acestea s-au majorat cu 6,2%.

În octombrie, Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham)  avertiza într-un demers adresat autorităților că pe piața Republicii Moldova se atestă un deficit acut de carne, ca urmare a scăderii producției locale, a epuizării cotelor de import din UE și imposibilității importului din alte state.

Potrivit AmCham aceasta va avea ca efect o scumpire a cărnii și la ratarea de venituri de 50 de milioane de lei din impozite neîncasate, iar lipsa cărnii va genera creșterea prețurilor", se preciza în demers. 

Amcham a solicitat reducerea taxelor vamale pentru importul de carne de porc și de pui din UE, pentru procesatorii de carne, în perioada octombrie – decembrie 2017, în contextul în care acestea au fost stabilite prin prisma protejării producătorului autohton și majorarea cotei anuale de import la carne, prin alocarea unei cote speciale pentru procesatorii de carne.

Conducerea ANSA a apreciat demersul de a majora cota de import a cărnii de porc din UE ca unul nejustificat și susținea că prețurile pot fi diminuate pe alte căi.

În urma întrevederii cu reprezentanții întreprinderilor de producere a cărnii s-a ajuns la înțelegerea ca într-un viitor apropiat ANSA va convoca o ședință comună a producătorilor de carne, a procesatorilor, și a comercianților, în cadrul ei urmând a fi supuse dezbaterilor problemele existente în domeniul și posibilitățile de dezvoltare a ramurii.

Citiți și:

Cât carne exportă Moldova: de trei ori mai puțin decât importă



Oportunitati