Moldova rămâne în sistemul Cartea Verde

shadow
Joi, 02.06.2016 17:13   4099
Republicii Moldova i se păstrează calitatea de membru monitorizat al Sistemului Internațional „Carte Verde” cu condiția executării iminente a măsurilor ce vor redresa stabilitatea și siguranța financiară a BNAA.

Adunarea Generală a membrilor Consiliului Birourilor „Cartea Verde”, care întrunește 47 de țări, a decis pe 2 iunie 2016, la Tallinn, Estonia, revocarea deciziei de suspendare a Biroului Național al Asigurare a Autovehiculelor (BNAA) din sistemul „Cartea Verde”.

Astfel, Republicii Moldova i se păstrează calitatea de membru monitorizat al Sistemului Internațional „Carte Verde” cu condiția executării iminente a măsurilor ce vor redresa stabilitatea și siguranța financiară a BNAA cu implicarea autorităților Republicii Moldova, scrie Alina Osoianu, director executiv al Biroului, pe pagina sa de Facebook.

Drept urmare a deciziei de azi, Consiliul Birourilor, cu sediul la Bruxelles, a acordat un credit de încredere Biroului din Moldova, facilitând astfel transportul transfrontalier al cetățenilor moldoveni care nu vor mai avea restricții la procurarea asigurărilor „Carte Verde” pentru călătoriile în străinătate.

Advertisement

Hotărârea de suspendare a BNAA din sistemul Carte Verde a fost luată încă în luna mai 2015, urmând să intre în vigoare la 1 octombrie 2015, dar a fost amânată de câteva ori. Ultima amânare, cu două luni, a fost anunțată în martie 2016.

De notat că pe parcursul celor 12 luni, BNAA a fost sub monitorizare strictă, fiind impusă să implementeze un plan de acțiuni stabilit de comun acord cu organul central din Bruxelles. Printre măsurile care urmau a fi întreprinse în regim prioritar, este verificarea mai strictă la frontieră a veridicității cărților verzi eliberate de operatorii naționali, ajustarea cadrului legislativ din domeniu, consolidarea eforturilor structurilor de stat de ocrotire a normelor de drept în instrumentarea dosarelor penale deschise privind faptele de fraudare și prejudiciere a BNAA.

Amintim că riscul suspendării țării noastre din sistemul ”Cartea Verde” a survenit în urma fraudelor înregistrate în sistemul de asigurări din Moldova. BNAA nu a depus la timp garanția externă de 4,2 milioane de euro, ajungând în imposibilitate de plată după ce în urma unor tranzacții dubioase BNAA a fost prejudiciată cu 25 de milioane de lei. Problemele financiare au fost soluționate în anul trecut pe fundalul unor scandaluri și pierdere de imagine. 

În prezent, zece companii de asigurări din R. Moldova sunt autorizate să vândă polițe Carte Verde: Acord Grup, Asito, Donaris Vig, Grawe Carat Asigurări, Moldasig, Moldcargo, Moldova-Astrovaz și Klassika Asigurări. Anul trecut, acești asigurători au realizat vânzări totale 272,23 milioane de lei pe segmentul ”Cartea Verde”, în creștere cu 3,3% față de anul 2014. Tipul de asigurare ”Cartea Verde” în total prime brute subscrise a avut anul trecut o pondere de 22,3%. 



Oportunitati