Acord istoric: Moldova, prima țară care a semnat cu UE Parteneriatul pentru Securitate și Apărare

shadow
Marţi, 21.05.2024 16:52   315
Republica Moldova este prima țară care a semnat cu Uniunea Europeană Parteneriatul pentru Securitate și Apărare.

Documentul a fost semnat astăzi, 21 mai, de premierul Dorin Recean și vicepreședintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell Fontelles.

„Este prima țară și probabil vor mai fi și multe altele, pentru a crea o rețea de prieteni care să ne ajute să creăm parteneriate solide în domeniul securității. Aceasta presupune o cooperare tot mai strânsă în domenii ca securitatea cibernetică, combaterea amenințărilor hibride, informare, dezvoltarea capacității și multe domenii noi de cooperare”, a precizat Josep Borrell la conferința de după cea de-a opta reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – UE.

Dorin Recean a menționat că documentul ne va ajuta să consolidăm domeniul apărării, să sporim securitatea cibernetică și să contracarăm tentativele Rusiei de a interveni în procesele noastre democratice.

Advertisement

În context, premierul a reiterat că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă cel mai bun mecanism pentru a asigura pacea și stabilitatea cetățenilor Republicii Moldova.

„Pe măsură ce ne apropiem de acest obiectiv, consolidăm reziliența țării noastre în fața provocărilor cu care ne confruntăm”, a declarat Dorin Recean, adăugând că astfel va fi sporită alinierea țării noastre la Politica Externă și de Securitate Comună a UE, va fi consolidată asistența pentru sectorul apărării prin intermediul Instrumentului European pentru Pace, iar Republica Moldova va contribui mai activ la pacea și securitatea europeană.

„Alături de Uniunea Europeană, Republica Moldova devine mai puternică și mai rezistentă atât din punct de vedere politic, cât și economic. Ne bucurăm să vedem aceeași deschidere și din partea statelor membre. Alături de Uniunea Europeană, viitorul Republicii Moldova este unul mai competitiv, mai pașnic și mai sigur”, a conchis şeful Guvernului.

Cea de-a opta reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc marți la Bruxelles. S-a discutat evoluția relațiilor cu UE prin prisma implementării Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, precum și mersul pregătirilor pentru deschiderea negocierilor de aderare. Totodată, a fost semnat și Acordul privind participarea Republicii Moldova în Programul pentru Ocupare și Inovații Sociale.



Oportunitati