Oleg Tofilat și-a dat demisia de la șefia întreprinderii „Calea Ferată din Moldova”

shadow
Luni, 29.01.2024 11:53   672
Oleg Tofilat și-a dat demisia din funcția de director al întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” (CFM). Motivele acestei plecări nu au fost anunțate.

Potrivit Newsmaker, Oleg Tofilat a refuzat să vorbească despre motive, invocând faptul că le va publica în detaliu pe pagina sa de Facebook în cursul zilei.

Demisia șefului CFM vine pe fundalul problemelor financiare cu care se confruntă întreprinderea și întârzierea plății salariilor angajaților de la Calea Ferată.

Tofilat susținea că problema întârzierii salariilor angajaților CFM s-a acutizat în ultimul an, din cauza scăderii volumelor de transport.

Citiți și:

Probleme financiare la Calea Ferată: angajații nu și-au primit salariile pentru câteva luni

„Noi existăm din ceea ce câștigăm. Dacă se întâmplă că o perioadă de o lună-două, când scade cererea, respectiv, scad încasările, și Calea Ferată poate avea dificultăți cu achitările. Când am venit în funcție, această gaură în capitalul circulant era echivalentă cu încasările de 8 luni.

Advertisement

Acum este ceva mai bine, dar oricum, dacă scade cererea, ne ciocnim cu dificultăți”, declara la finele anului 2023 Oleg Tofilat.

Anterior, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a declarat că problema restanțelor salariale pentru angajații de la Calea Ferată se va rezolva după luna februarie 2024, atunci când fluxurile de marfă pe cale feroviară vor spori.

În anii 2020-2021, compania a fost în pragul falimentului din cauza unor probleme financiare, iar angajații aveau restanțe de șase luni la plata salariilor.

În 2022 situația financiară a CFM s-a îmbunătățit, ceea ce a permis plata restanțelor și chiar majorarea acestora de aproape două ori și, în 2023, salariul mediu era de aproximativ 8.000 de lei pe lună. Cu toate acestea, el rămâne cu circa 40% mai mic decât salariul mediu pe economie.

De notat că, în 2022, Calea Ferată din Moldova a înregistrat venituri de circa 1,28 miliarde lei, dublu față de anul precedent, iar profitul a constituit 62,13 milioane lei, în timp ce în 2021 întreprinderea raporta pierderi de 61,6 milioane lei, iar în 2020 – de aproape 216 milioane lei.

În prima jumătate a anului 2023, însă, CFM a raportat o scădere cu 1,5% a veniturilor şi pierderi de aproape 77,4 milioane lei.

Ministerul Finanţelor susţine, într-o notă informativă, că indicatorii economici şi financiari din ultimii 5 ani denotă că situația la Calea Ferată din Moldova „este una instabilă din punct de vedere economico-financiar, dat fiind faptul că veniturile totale (din activitatea operațională și din alte activități) nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor totale (din activitatea operațională și din alte activități, care includ și cheltuielile privind achitarea dobînzilor aferente creditelor şi împrumuturilor primite)”.

Oleg Tofilat a preluat funcția de director al CFM în mai 2021, după ce a câștigat concursul pentru ocuparea funcției vacante. El este economist de profesie și anterior a ocupat funcția de consilier al prim-ministrului Ion Chicu în domeniul Transporturilor și Infrastructurii. Anterior, a activat în calitate de expert internațional în transporturi și administrare publică.

Anterior, în perioada noiembrie 2017 - ianuarie 2020, el a activat în Maroc ca expert al Sofreco (Franța), pe transporturi și administrație publică.

Până atunci, în perioada aprilie 2015 - octombrie 2017, a fost secretar de stat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.



Oportunitati