Poziția companiei „Horus Energy” referitoare la declarațiile recente ale conducerii „Termoelectrica”

shadow
Sâmbătă, 16.12.2023 08:50   1767
Compania „Horus Energy” își exprimă nedumerirea față de declarațiile hazardate ale conducerii Societății „Termoelectrica”, făcute publice la 15 decembrie curent.

Relațiile de colaborare între compania noastră și Societatea în cauză au o istorie lungă și au fost bazate întotdeauna pe corectitudine, respect și principiul avantajului reciproc, dar și al interesului public în care cel care trebuie să beneficieze final este cetățeanul. „Horus Energy” urmărește în continuare aceleași principii în dezvoltarea relațiilor cu „Termoelectrica”.

Totodată, noi dezaprobăm modul speculativ și absolut nefondat în care s-a încercat inocularea ideii, precum că și „Horus Energy” s-ar face responsabilă de tergiversarea lucrărilor de reparație la Blocul energetic nr.2, CET Sursa 1 și de oprirea la începutul săptămânii curente a Blocului nr.3 de la CET Sursa1.

Advertisement

Informăm opinia publică și entitățile publice interesare, că „Horus Energy” a livrat toate echipamentele în conformitate cu prevederile contractuale, iar cauza opririi pentru câteva zile a Blocului nr.3 de la CET Sursa 1 nu are nicio legătură cu lucrările de reparație efectuate de către compania noastră la acest Bloc în 2022.

Cât privește nevoia de a crește veniturile Societății „Termoelectrica” pe seama conectării la rețeaua centralizată de asigurare cu agent termic a blocurilor de locuințe pe care le construiește Grupul „Horus”, lansăm către conducerea „Termoelectrica” următoarea invitație: str. Matei Basarab nr. 1/1, mun. Chișinău, bloc de locuințe conectat la rețeaua termică centralizată cu furnizarea pe orizontală a agentului termic.

Partenerii noștri de la „Termoelectrica” se vor putea convinge direct pe teren de faptul cum sprijină Grupul „Horus” sistemul energetic național.



Oportunitati