Proprietar de fabrici de sticlă din Moldova va reconstrui o fabrică din Ucraina distrusă de Rusia

shadow
Luni, 20.03.2023 08:31   1019
Grupul austro-elvețian Vetropack, ce deține două fabrici de sticlă din Moldova, va reconstrui întreprinderea de producere a sticlei din Gostomel, Ucraina, distrusă în urma invaziei rusești.

Potrivit administrației Vetropack, pierderile în urma distrugerii fabricii din Ucraina se ridică la 31 milioane franci elvețieni (circa 32 milioane euro). E o sumă mare, chiar și pentru o companie precum Vetropack.

La cinci luni după izbucnirea războiului, Johann Reiter, șeful producătorului de sticlă, a fost nevoit să concedieze două treimi din angajații ucraineni (până în februarie anul trecut erau aproximativ 600 de angajați).

„Dacă nu mai ești în stare să plătești oameni, să le dai de lucru, atunci trebuie să iei decizii raționale”, spune șeful Vetropack, pentru postul public elvețian SRF.

Compania a înființat și un fond pentru sprijinirea angajaților din Ucraina.

Advertisement

S-au strâns în acest fel aproape un milion de franci.

Dar cererea de sticlă de la fabricile din Elveția, Austria și Europa de Est este mare, iar datorită prețurilor mai mari Vetropack face în continuare profituri, care permit alocarea de bani pentru restabilirea producției din Ucraina.

Așa că acum se lucrează la restabilirea fabricii din Gostomel și, în primul rând, sunt reparate cuptoarele de topire, spune Johann Reiter. „Estimăm că vom putea începe producția în Ucraina din nou în acest an”, afirmă șeful Vetropack.

Astfel, există speranță că Vetropack va fabrica în curând produse din sticlă din nou, lângă Kiev. Totuși, acest lucru va reuși doar dacă Kievul nu va fi din nou atacat, pune Reiter în perspectivă.

Amintim că, în vara anului 2020, în cadrul unei tranzacții, Vetropack Austria Holding, o filială a grupului elvețian Vetropack, a preluat două fabrici de sticlă din Moldova: Glass Container Company și Glass Container Prim.

Valoarea tranzacției a fost de circa 900 milioane lei. Anul trecut cele două întreprinderi au fuzionat în Glass Container Company.



Oportunitati