Oportunități pentru antreprenorii care vor să-și internaționalizeze afacerile

shadow
Joi, 04.08.2022 12:32   1283
Întreprinderile Mici și Mijlocii (ÎMM) vor avea posibilitatea să depună solicitări suplimentare, până la atingerea plafonului maxim al grantului acordat prin Programul de creștere a competitivității ÎMM și internaționalizarea acestora. Anterior, se admitea depunerea unei singure cereri, astfel antreprenorul nu putea beneficia de resursele care nu au fost solicitate până la plafon.

O hotărâre în acest sens a fost aprobată, pe 3 august de Executiv, în scopul îmbunătățirii programului.

Ce prevede programul

Alte prevederi se referă la emiterea Business Voucherelor, de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenorilor (ODA).

Acestea prevăd simplificarea procedurii de accesare a serviciilor de consultanță, având opțiunea de a contracta un prestator de servicii de consultanță dintr-o listă predefinită sau de a accesa pachete de servicii formate în prealabil de către ODA.

Prin intermediul Programului, ÎMM pot obține suport în cadrul a doi piloni:

  • formarea competențelor antreprenoriale prin schema de business voucher, pentru achiziționarea serviciilor de dezvoltare a afacerii;
  • suport financiar prin mecanismul de „Grant”, pentru sporirea competitivității, productivității și internaționalizarea afacerii.

Ministerul Economiei estimeză că în procesul de implementare a Programului se vor obține:
1) cel puțin 5 activități de mediatizare și informare cu privire la oportunitățile oferite prin intermediul Programului organizate;
2) cel puțin 3.000 de companii informate în vederea dezvoltării propriei afaceri;
3) cel puțin 1.000 de companii consultate privind oportunitățile de internaționalizare;
4) cel puțin 220 de companii finanțate, din care 200 sub formă de business voucher și 20 sub formă de grant”.

Advertisement

În cadrul acestui Program, pe parcursul anului curent, au fost aprobate 25 de Business vouchere în valoare de 1,8 milioane lei și 30 de granturi, în valoare de 42,3 milioane de lei. Valoarea totală a proiectelor investiționale este de 92.7 milioane lei.

Pentru implementarea Programului, în bugetul de stat pentru anul 2022, sunt alocate mijloace financiare în sumă de 70 milioane lei.

Criterii de eligibilitate

Potrivit Ministerului Economiei, în cadrul Programului vor participa ÎMM, care întrunesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

  • au prezentate situații financiare anuale la Biroul Național de Statistică pentru cel puțin 3 ani de activitate, perioadă în care demonstrează o creștere continuă a venitului din vânzări și a profitului (cu excepția anilor în care au fost instituite stări de urgență, conform Legii privind regimul stării de urgență, de asediu și de război);
  • capitalul propriu înregistrează valori pozitive în ultimul an de gestiune raportat;
  • planifică să se extindă pe noi piețe de desfacere și/sau să substituie importurile de produse/servicii în Republica Moldova.


Oportunitati