Iurie Trofim: Rusia nu este încă gata pentru vinurile Castel Mimi

shadow
Joi, 04.11.2021 08:30   18665
Jurist de profesie, Iurie Trofim, în ultimele două decenii se ocupă mai mult de viticultură și vinificație, fiind unul dintre arhitecții afacerii Castel Mimi. A acceptat pentru prima dată să ofere un interviu. Şi este pentru Mold-Street.com.

Mold-Street.com: Sunteți unul dintre arhitecții afacerii Castel Mimi, dar stați mai mult în umbră. De ce vă ascundeți?

Iurie Trofim: Eu consider că nu am nevoie de publicitate. Mie îmi place foarte mult munca pe care o fac. Ea îmi aduce împlinire. Deci nu mai este nevoie să fiu aplaudat. Plăcerea mea este deplină. Nu e vorba că nu-mi place sau mă deranjează, dar eu cred că nu am nevoie de asta și nici nu-mi trebuie.

Principalele afaceri le-ați transmis copiilor, dar chiar și așa rămâneți în umbră. De ce?

Foarte simplu. În primul rând, aceasta e o afacere de familie. Am făcut o analiză a familiilor din țară și din afară, unde deseori de întâmplă că părinții sau rudele, care au început o afacere, nu mai au cui să o lase. Iar asta e o problemă mare, fiindcă nu poți într-o zi să transmiți afacerea cuiva și el să o dezvolte mai departe. Sunt multe subtilități și nuanțe care trebuie învățate. Ei acum sunt mai vizibili, dar eu demult am început să-mi implic copiii în afacere, ca ei să o poată prelua și să o ducă mai departe. Nu a fost simplu.

Iurie Trofim alături de familia sa în beciurile de la Castel Mimi

Totuși, de la ce s-a pornit toată afacerea? Până la urmă, nu sunteți un specialist în vinificație. Cum ați ajuns în acest domeniu?

M-am născut în Bulboaca. Vara lucram la fabrica de acolo, făceam lăzi din lemn. După, am lucrat ca hamal, până am intrat la universitate, la juridică. După universitate am avut compania mea, unde lucram. Dar după un timp, primarul din sat, cu care eram în relații foarte bune, m-a chemat în sat să vedem ce e cu fabrica de vinuri, că era în stare degradată. Și m-am întors în Bulboaca, în postura de administrator în procedura de faliment în 1998.

Și în ce stare ați găsit-o?

Țin minte că erau doar 30 tone de vin și aproximativ 5 milioane de dolari datorie.

Dar cât producea înainte?

Cândva vindea până la 9 milioane de sticle pe lună. În timpul Uniunii Sovietice mai avea 11 fabrici mai mici. Era un complex agro-industrial (APK) cu filiale în câteva raioane.

Agrovin Bulboaca a fost un gigant agroindustrial și vindea până la 9 milioane de sticle de vin pe lună.

Era un gigant?

Nu numai că era gigant, dar nu avea cu cine să se compare. În ”82 s-a făcut reconstrucția și, pentru prima dată, în rezervoarele fabricii a fost stocate 50.000 de tone de vin.

 Vedere nocturnă a Castelului Mimi 

Acum, câți ani ar trebui să lucrați ca să produceți atât?

Mulți. Deși, noi tot am produs și suntem producători. De exemplu, prin 2013, când Rusia a închis granița (a impus interdicții exportului la vinul moldovenesc), chiar înainte de sezonul de colectare al poamei, ministerul s-a adresat, iar noi am cumpărat 37.000 de tone de poamă din toată țara. Am luat și în arendă 6 fabrici de la sud și am colectat multă poama atunci.

Dar pentru asta trebuia să aveți bani de undeva?

Păi îi aveam. Uneori îi creditam, alteori puneam de-ai noștri.

Într-un fel ați salvat atunci situația?

Da. Și poama asta s-a dus mai mult la distilerie, pentru că nu era bună de vin, dar oricum am găsit o soluție.

Chiar și dezvoltarea Agrovin Bulboaca necesită finanțe multe. De unde ați avut? V-a ajutat statul? Ați luat credite?

În primul rând, noi avem o afacere aici. O parte ne-am creditat. Mulți bani am adus din afacerile pe care le avem în alte țări. Unicul ajutor de la stat a fost că nu au reușit să ne încurce, dar în rest n-am avut niciun fel de legături. Am evitat relația. Cum vă imaginați că m-ar fi putut ajuta statul? Da, există subvenții la vița-de-vie, dar acestea sunt mizere și nici nu vorbesc despre ele. N-am apelat la niciun fel de ajutor și sunt convins că, chiar dacă apelam, nu avea să fie.

Când ați lansat proiectul, ați separat Agrovin Bulboaca în 4 părți. Care a fost scopul? De ce s-a procedat așa?

În timpul Agrovin Bulboaca, mulți oameni, chiar și de la minister, îmi spuneau: Dle Iurie, lucrați ca în Uniunea Sovietică. La începutul anilor ”90, când era boomul de dezvoltare a întreprinderilor private, care produceau alcool, erau foarte specializate. Deci, unul producea numai șampanie, altul – rachiu, celălalt – vin. Dar noi am mers pe toate căile deodată. Cândva fabrica asta producea și lichior, și votcă, și vin, și spumante, iar noi am ales să mergem în toate direcțiile. Până la urmă, așa e piața. Azi scade cererea la vin și se ridica la distilat, mâine cade la distilat și se ridica la rachiu. E mai greu la început. De ce? Pentru că necesită buget în fiecare direcție. Iar când am început proiectul (de reconstrucție a Castelului n.r.) Mimi, acesta trebuia să fie un proiect curat al vinului, legat de istorie.

Cu părere de rău nici nu ne dădeam seama că pe teritoriul țării avem un castel vinicol.

Nimeni nu și-a dat seama, în toți anii de când era fabrica, de acest lucru. Toți știau că este acolo o clădire ascunsă cu tencuială și alte construcții. Iar când noi l-am descoperit și am făcut curat prin împrejurimi, oamenii care lucrau acolo de 40 de ani s-au mirat: „I-a uitați-vă ce clădire frumoasă și înaltă!” Au mers pe acolo zeci de ani și nu știau că există. Și atunci, s-a început divizarea. Castel Mimi a fost divizat și am mai creat o întreprindere care se ocupă cu alcoolul, distilatele. Fiecare direcție să-și aibă echipa sa și să se ocupe cu echipa lui. Asta a fost ideea.

Dar când ați descoperit că e castel?

Tot prin acei ani a venit o echipă din China și mergea pe la fabrici să cumpere băuturi alcoolice. Ne-au ales pe noi să ne cumpere divin Cuza-Vodă. Nu știu de ce. Or, nu eram printre producătorii cei mai mari, mai mult produceam vin, dar ei ne-au ales și au venit la fabrică. Din glumă, am pus doi oameni cu o perie metalică să roadă piatră și le-am spus: „Cum faceți voi restaurare la Zidul Chinezesc, așa facem și noi aici. Curățăm fiecare piatră, o punem la loc. Ei foarte bucuroși: „Bine! Vom veni, o dată-n trei luni, să vedem procesul.” Și mi-a fost rușine de cuvintele mele și am început să fac restaurare. Acesta a fost imboldul.

Adică dintr-un soi de glumă, dintr-o provocare s-a pornit totul?

Da. Așa s-a început, dar nu a fost gândită cu o astfel de complexitate. Maxim se ocupa de restaurarea castelului, așa cum el era nou.

Advertisement

De unde v-ați inspirat?

În primul rând, ca să restaurezi un castel n-ai nevoie să te inspiri. Noi eram obligați să-l refacem exact. Deci, 95% din toată piatra și materialele lui sunt autentice. A fost o aripă unde au existat niște crăpături: poate acolo sunt 5%. Restaurarea asta și presupune. Am curățit ce-i vechi, am făcut piatra la loc. Încă e bine că fațada lui e făcută din „cotileți” (blocuri din piatră albă din calcar). Au fost șlefuiți și restaurați. Am început cu moldovenii, cu ucrainenii, dar până la urmă a trebuit să-i refuzăm și l-am găsit pe italian, pe renumitul designer și arhitect italian Arnaldo Tranti.

Am fost în Bordeaux, am vizitat mai multe vinării, castele, și intrând într-un castel i-am spus Cristinei (fiica): „Eu pe ăsta îl vreau”.

Ceea ce a făcut el, cum a combinat modernul cu istoria mi-a părut super. Peste 2 săptămâni el era pe teritoriul fabricii. Da, este o școală foarte bună, din care merită să învățăm. Și noi am învățat mult: abordarea întrebărilor, analiza cum se face, ce se face. Prestația unui designer european diferă de cele oferite la noi sau în țările CSI, ca cerul și pământul. Atât cantitativ, cât și calitativ. La orice lucru se face, în primul rând, este o analiză foarte detaliată a situației existente și a scopului la care vrem să ajungem. Eu așa ceva n-am întâlnit la noi. Poate costă mai mult, dar îți oferă un avantaj mult mai mare, decât cu cineva din zona noastră.

După restaurare Castel Mimi a devenit o atracție turistică

Cât a costat și de unde aceste resurse?

La început n-am estimat că vor fi atâtea costuri. Italianul mi-a spus: „Dacă vreți un proiect de talie mondială, atunci faceți așa cum vă propun”. Și am mers. Acum este dificil să estimăm toate costurile.

O perioadă se vehicula că la afacerea a avut contribuție și unul dintre oligarhii noștri, Vlad Plahotniuc. În ce relații ați fost cu el?

Eu pe Plahotniuc, viu, nu l-am văzut niciodată. Oamenii lui poate veneau la noi la piscină, dar eu n-am vorbit cu nimeni niciodată. Știți, după război toți sunt eroi.

Nu cred că Plahotniuc era omul care ar fi ajutat pe cineva. Cred că la el era schema să ia, nu să dea.

Mai mult decât atât, el a vrut să vină cu Baskov și Kirkorov (doi cântăreți din Rusia), cu elicopterul și noi nu l-am primit. Noi i-am spus că îl primim dacă va ateriza la parcare cu elicopterul și, în ultimul moment, a spus că vine să se aterizeze acolo unde e havuzul, iar noi i-am spus: „Fă-ți tu havuz și aterizează acolo unde vrei tu”.

Și ce a urmat după asta?

Niște vremuri interesante. Nu direct, dar indirect constrângerile le simțim până azi.

Dar în relație cu alți politicieni? Vladimir Voronin, spre exemplu, era mare apărător al vinificației, precum au fost și Filat, Dodon.

Pe mulți de la conducere, oaspeți de peste hotare și de la noi, puteam să-i întâlnesc la castel. Dar vă afirm: să treacă pe lângă mine toată lista pe care o spuneți dumneavoastră, nu știu dacă cineva mă cunoaște sau poate să-mi dea „bună ziua”. Eu relații personale n-am avut cu nimeni. Deci, să fiu în calitate de gazdă și să invit pe teritoriu, consider că protocolul trebuie de îndeplinit și e un lucru normal. Dar relații personale sau de prietenie eu n-am avut cu niciun conducător de țară. Din contră, mă țin mai la distanță de treaba asta.

Preferați să fiți cât mai departe de ei?

Cât mai departe. Oricum ai contacte cu conducătorii țării sau cu ministerele, fiindcă noi lucrăm. Trebuie să ne ducem, să ne apărăm interesele, dar toate astea în cadru oficial. Nu sunt lucruri personale, să pot suna pe cineva și să merg a doua zi la bar, cum îmi povestesc mie unii sponsori. Chestii dintr-astea nu-s. Nici n-au fost. Dar nici nu puteau să fie.

Castelul este vizitat de multe vedete, legende. Este vreun moment mai memorabil din aceste întâlniri?

Eu nu știu dacă este o întrebare ce ține de mine. Poate îi întâlnea cineva din colectiv sau poate copiii. Puține ore petreceam să întâlnesc oaspeții. Da, Lukașenko a fost, i-a plăcut foarte mult, a apreciat afacerea ca o investiție enormă, de sute de milioane de euro. Ne-a propus o clădire în mijlocul Minskului, poate și acolo să facem ceva, dar am refuzat direct la masă. Ei veneau, noi le arătam stima noastră și atâta tot.

Vin în vizită și oameni foarte bogați. Ce îi atrage la Castel Mimi?

În primul rând, noi de la prima idee de Castel Mimi, nu am pus accentul pe obținerea unui profit cât mai mare, dar pe calitatea produsului vinicol și turistic, iar aici intră și istoria, și restaurantul. Au fost invitați specialiști de talie mondială din Franța, care oferă stele Michelin. Persoana care a venit ne-a propus să primim stea, dar noi n-am mers pe ideea asta, deoarece și societatea trebuie să fie gata de așa ceva. Cine va veni la stea Michelin la Bulboaca?!

Păi pot veni din alte părți?

Da, dar eu consider că e prematur. Să o luăm încetișor!

Dar e posibil să vină un milionar și să spună: „Eu vreau să cumpăr 10 lăzi de un anumit tip de vin de marcă, de cea mai bună calitate”. I-ați vinde?

Noi avem un vin premiat și recunoscut, dar când vine cineva și vrea să cumpere cantități mari – nu. Astea sunt vinuri în cantități mici, iar noi permanent avem restricții la cantitatea vinului care se oferă unei persoane, fiindcă noi vrem să trimitem mesajul nostru. Cel mai mult am vândut 5 cutii din colecția Reserve. Proprietarii de la Dacia Renault au insistat vreun an de zile să le vindem 100 de cutii de Merlot și 100 de Cabernet din rezervă, pentru colecția personală. Iar Noi n-am vrut să dăm atâta vin „într-o mână”. Au mai fost și oameni trimiși de președinți de țări să cumpere vinul deosebit. Am servit-o pe prințesa din Danemarca, căreia i-a plăcut foarte și bucătăria, și vinul.

Dar când a fost lansat și care a fost povestea acestui vin deosebit?

Este vin din 2012. A fost un an foarte secetos și bun pentru vița-de-vie. Tehnologul a riscat și a făcut vinul ăsta. La moment avem și alte vinuri de această calitate, care stau la butoi și vor urma. 

Vinurile din colecția Reserve sunt foarte apreciate

Cum apreciați starea actuală din sectorul vinicol din Moldova?

Eu consider că această ramură se dezvoltă bine. Oricum, fiecare are părerea și viziunea proprie de dezvoltare, dar cred că am ajuns să punem o bază destul de bună, pentru a merge la următoarea etapă. Baza foarte bună e produsul super calitativ. Nu numai de la Mimi, dar și de la alți producători din țară. Deci, azi putem concura cu cele mai cunoscute țări din lume, în ceea ce privește calitate produsului de vin. Dar problema principală, cu care ne consultăm și cu alți parteneri (Franța, Italia, Coreea de Sud), este că nu suntem cunoscuți în lume ca țară ce produce vinuri de calitate înaltă.

Consider că trebuie să ne concentrăm toate puterile în promovarea brandului de țară: Moldova – vinuri de calitate superioară.

Dacă vom face asta, cred că vom avea un nou impuls, foarte puternic. Vinurile noastre sunt deosebite. Vița-de-vie se cultivă pe pământ foarte sărac, dar noi n-avem așa ceva. La noi este cernoziom, bogat, dar noi de altul nu avem. Și vinul are o nuanță deosebită și avem cu ce ieși în lume, dar nu suntem cunoscuți ca țară. În Bordeaux, oamenii ne spuneau: „Noi nu vindem vin. Noi vindem marketing. Dacă vreți să fiți în rând cu noi, despre voi trebuie să scrie cei mai influenți oameni din lume”. Pe noi ne confundă ori cu Malta, ori cu Maldive.

Datele recente arată că cele mai mari exporturi le faceți în China. De ce? Prin ce se explică asta?

Chinezii au venit în Moldova. Noi încercam să căutăm parteneri. Când au venit încoace, au mers pe principiul „produs cât mai ieftin și cât mai bun”. Noi n-am mers pe calea vinurilor ieftine. Am zis: „Castel Mimi face vinuri premium”. Azi China își cumpără doar vinuri scumpe de la noi. Atât de mult s-a schimbat piața în câțiva ani. Și noi, făcând accent pe vinuri scumpe, avem nume în China ca producători de vinuri premium. De asta și a mers bine afacerea. Da, au fost momente cu covidul când a căzut tare piața în China.

Dar în Rusia nu doriți să reveniți?

Noi în Rusia nu vindem nimic. Am încercat o dată să vindem o mașină de vin, să încercăm piața. La asta s-a oprit.

Deci, practic, din 2006 numai atât ați vândut în Rusia?

Din 2006, în 15 ani noi am vândut o mașină de vin în Rusia și aceea doar cu gândul de a testa piața.

Rusia nu este încă gata pentru vinurile Castel Mimi.

Nu pentru că ne ridicăm în slăvi: din 2006 au rămas la concepția că în Moldova este vin foarte ieftin și foarte prost la calitate. Piața rusească nu este gata să primească de la noi așa prețuri.

Dar pe alte piețe? România? Polonia?

Foarte bine merge și merge în creștere. Piața europeană și americană e de altă natură. Aici omul este educat să caute calitate. Dar foarte mult ajută istoria castelului Mimi. Deci, una din condițiile, unul din argumentele de restaurare a castelului a fost anume acesta. La ședința noastră de familie le-am explicat: ca să vinzi un produs, trebuie să cheltui bani. Fiecare firmă își are bugetul lui de promovare. Da, noi am avut și proiecte nereușite. Am cheltuit milioane de lei și nu a mers. Dar banii aceștia au trecut și am uitat de ei. Și ne-am zis: mai bine să punem bani în castel și acesta va fi marketing și promovare pe viață, în permanentă. Și mai ales că la noi, când vin mulți turiști și văd castelul, oricum le place și își mai cumpără și o sticlă de vin. Eu, în primul rând, sunt cu obrazul curat: la noi calitatea vinului e foarte bună. Și al doilea rând, sticla procurată la castel aduce plusvaloare. Și castelul lucrează foarte mult în direcția asta.

Relația cu ONVV

În ultima perioadă, fiica dumneavoastră, Cristina Frolov a fost șefa Oficiului Național al Vinului. În presă a fost scos în prim-plan informația că ea ar fi oferit din această funcție Castelului Mimi. 

Cristina n-are nici un an de când lucrează la oficiu. Asta în primul rând. Într-al doilea rând, eu nu văd cu ce m-ar putea ajuta Oficiul Vinului. Mulți ani nici n-am știut de el. Am aflat doar pentru că lua cotizație de la noi. Dar în primul an, cel mai mare plătitor de cotizație a fost compania noastră.

În primul an de existență ONVV?

Da. Am plătit vreo 2 milioane și 600 sau 800 de mii de lei. Numai de asta știam de existența oficiului. Participanții la proces, odată cu venirea Cristinei, au înviorat discuțiile și producătorii s-au implicat mai mult în activitatea oficiului. Eu consider că a crescut transparența activității. Dar eu, încă odată repet, nu știu cu ce mă poate ajuta pe mine ONVV-ul.

Dar, în acest domeniu, e important să ai studii de masterat?

Eu am studii juridice, nu tehnologice. Problema este că politizarea excesivă a societății aduce numai daune. Și nu știu de ce ministrul a hotărât așa. El, în conferință de presă, spune că noi cu ONVV-ul facem ba una, ba alta, o laudă, spune că e specialist la locul ei, totul e super, și peste o săptămână spune că „nu, noi trebuie să o dăm afară.” Asta-i problema lor personală, cum gândesc și cum procedează. Eu nu vreau să comentez hotărârile lor. Viața va arăta. Poate cuiva îi va fi rușine, dar asta deja e altă întrebare. Trebuie să ai de ce să-ți fie rușine.

Iurie Trofim alături de soția sa Natalia

Știu că au existat perioade când toate vinăriile și vinificatorii primeau diverse decorații, iar cumva a dumneavoastră a fost ocolită.

Noi am fost ocoliți în permanență, nu știu de ce. De la momentul deschiderii Castel Mimi, timp de vreo 2 ani, internetul a fost plin numai de vorbe urâte. Mereu am fost ocoliți și de organele de stat, ca producător. Dar nu a fost pus accentul pe faptul că noi suntem într-un fel, alții sunt altfel. Fiecare își creează businessul cum și-l dorește.

Cineva dorește să se promoveze, ca lumea să-l discute, dar pe mine mă interesează afacerea.

 

Dacă este apreciată ca afacere, o apreciez eu, iar dacă o apreciază și societatea, mie îmi este destul. N-am nevoie de promovare personală.

Și de regalii, decorații?

Eu am o respingere față de orice regalii, decorații, ordine ș.a. Mă simt foarte incomod și m-aș simți ridicol dacă aș primi vreun fel de medalie. Nici nu le prea înțeleg sensul.

Mă rog, e un fel de apreciere a contribuției dumneavoastră.

Dacă facem o analiză a distincțiilor acordate, majoritatea sunt fie politice, fie sunt mulțumiri personale, iar eu n-aș vrea să apar în această listă.

Vă mulțumim!

 


Oportunitati