Problemă majoră la Tiraspol! Fotbaliștii de la Sheriff nu își pot primi milioanele de la UEFA

shadow
Marţi, 19.10.2021 18:05   6269
Jucătorii clubului de fotbal Sheriff nu pot primi banii câștigați după meciurile din Liga Campionilor, deoarece clubului nu i se oferă posibilitatea de a deschide cont în valută în băncile din Republica Moldova.

Despre aceasta a anunțat liderul separatist Vadim Krasnoselski în cadrul discuției telefonice cu premierul Natalia Gavrilița, care l-a sunat ca să discute despre problema asigurării cu gaze.

Krasnoselski a menționat că echipa Sheriff este „locomotiva fotbalului moldovenesc” și a solicitat ca chestiunea deschiderii de conturi în băncile din Republica Moldova să fie soluționată.

Aminitim că Sheriff este prima echipă din Republica Moldova care joacă în faza grupelor Ligii Campionilor și are un parcurs spectaculos.

Potrivit liderului de la Tiraspol, în continuare și entităților comerciale din Transnistria li se refuză deschiderea conturilor în băncile moldovenești, ceea ce este o manipulare.

Amintim că, în 2019, circa 420 de agenți economici din regiunea transnistreană a Republicii Moldova dețineau conturi în băncile licențiate de la Chișinău.

Advertisement

După ce au fost închise două sau trei conturi bancare ale unor companii cu datorii uriașe, dar afiliate unor afaceriști de la Tiraspol și Chișinău, autoritățile separatiste au inițiat o campanie propagandistică, în care susțineau că ar fi fost închise conturile bancare la mai multe companii din regiune, iar aceasta ar fi o nouă blocadă economică a regiunii.

Menționăm că urmare a mai multor scandaluri financiare, inclusiv cu implicarea băncilor din Moldova, la nivel mondial, s-au înăsprit regulile de prevenire și combatere a spălarii banilor și finanțării terorismului.

Același lucru a fost nevoită să facă și Republica Moldova. În caz contrar, sistemul bancar risca să fie izolat de cel mondial. Așa că Republica Moldova este parte la acest proces, în mod special, după ce în anul 2018 a intrat în vigoare Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

Urmare a noilor prevederi, băncile licențiate din Republica Moldova au dezvoltat instrumentele de control si, în procesul implementării acestora, fiind identificate eventuale riscuri, băncile au solicitat mai multă transparență și informații din partea clientilor, inclusiv din regiunea transnistreană.

Mai adăugăm că, de aproape un deceniu, se discută despre o posibilă integrare a băncilor din regiunea separatistă în sistemul bancar moldovenesc. Această integrare este blocată, însă, de nedorința instituțiilor financiare de acolo de a se racorda la reglementările internaționale și naționale privind guvernanța corporativă, transparență etc.



Oportunitati