Asul președintei Maia Sandu în chestiunea tarifelor la gaze

shadow
Marţi, 21.09.2021 05:41   5239
O inițiativă legislativă a Maiei Sandu, președinta Republicii Moldova, care ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli nejustificate în sumă de 150 de milioane de lei pe an, a fost repusă pe agenda Parlamentului. Anterior conducerea Moldovagaz a avertizat că o eventuală aprobare ar putea afecta planurile de investiții ale companiei și subsidiarelor sale, și nu va duce la o reducere a tarifelor.

Proiectul de modificare a Legii gazelor naturale a fost trimis Parlamentului încă în aprilie 2021, dar atunci nu a mai ajuns a fi examinat, pentru că era o altă majoritate parlamentară.

Cheltuieli nejustificate în mărime de circa 150 milioane de lei anual

Acum, însă, Partidul Acțiune și Solidaritate, afiliat șefei statului, deține o majoritate parlamentară și documentul ar putea trece rapid toate etapele de vot și intra în vigoare în scurt timp.

Inițiativa legislativă introduce modificări în Legea gazelor naturale nr.108/2016 și prevede că din tarife vor fi excluse cheltuielile de amortizare, care s-au format ca urmare a reevaluării activelor.

„Această prevedere (în vigoare n.r.) permite întreprinderilor de gaze naturale să majoreze cheltuielile de amortizare a activelor în baza reevaluării patrimoniului. Norma în cauză este inechitabilă față de consumatori, întrucât aceștia sunt constrânși să achite de 2 ori cheltuielile de amortizare a activelor:
- prima dată consumatorii achită cheltuielile de amortizare formate în rezultatul reevaluării activelor, fără ca întreprinderea să fi efectuat careva investiții;
- a doua oară, din contul acestor mijloace încasate de la consumatori, întreprinderea efectuează investiții noi, iar cheltuielile privind amortizarea acestor investiții sunt din nou incluse în tarif și achitate de consumatori”, se arată în nota de argumentare.

Potrivit documentului semnat de Maia Sandu, în acest mod, „începând cu septembrie 2009 în tarifele pentru transportul și distribuția gazelor naturale au fost incluse cheltuieli nejustificate în mărime de circa 150 milioane de lei anual, sub formă de amortizare a activelor provenite în rezultatul reevaluirii patrimoniului SA Moldovagaz și a subdiviziunilor sale”.

Advertisement

Menționăm că, în septembrie 2009, când Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a inclus în tarif aceste cheltuieli, director general al ANRE era Vadim Ceban, actualul președinte al Moldovagaz.

Promisiuni de reducere a tarifelor la gaze

În inițiativă se face trimitere la calculele efectuate acum doi ani, de experții Watchdog în studiul Moldovagaz – 20 de ani de fraude masive sub protecția acționarilor și instituțiilor de stat, în care se susține că „în rezultatul reevaluării ilegale și majorării costurilor de amortizare, consumatorii de gaze au fost fraudați cu 1,5 miliarde lei în ultimii 10 ani”.

Potrivit Maiei Sandu, pe lângă reducerea tarifelor pentru populație, inițiativa legislativă va contribui, de asemenea, la reducerea tarifului la tranzitul gazelor și va stimula creșterea volumului de gaze tranzitate pe teritoriul Republicii Moldova.

„Acest aspect este important pentru a spori veniturile din tranzit și a menține în stare funcțională gazoductele magistrale”, scria în aprilie președinta Republicii Moldova pe pagina sa de Facebook.

Moldovagaz: Inițiativa va avea efecte în viitor

Anterior Moldovagaz a comentat proiectul de amendamente la Legea privind gazele naturale, elaborat de administrația Președintelui Republicii Moldova.

Monopolistul anunța că „a studiat cu atenție” proiectul propus de Maia Sandu și că modificările propuse își vor extinde efectul în viitor și nu pot implica necesitatea revizuirii sau anulării deciziilor, luate anterior de ANRE cu privire la aprobarea rezultatelor evaluării în sectorul gazelor naturale.

„Un alt fapt important este că uzura (amortizarea) activelor, incluse în tarif, este direcționată la construcția gazoductelor noi și modernizarea rețelelor de gaze existente și a echipamentelor aferente, a căror perioadă de exploatare este de până la 25 de ani. Pentru mai multe rețele aceasta va expira în anii următori, iar adoptarea modificărilor propuse ar putea duce la suspendarea funcționării lor, din cauza lipsei resurselor financiare incluse în tarif pentru modernizare”, spune compania.

Potrivit Moldovagaz, pentru a asigura funcționalitatea rețelelor și a efectua reparația capitală în timpul necesar, în cazul în care amortizarea este exclusă din scopurile tarifare, întreprinderile de distribuție a gazelor vor fi nevoite să recurgă la creditare.

„Astfel, rata cumulativă a dobânzii la aceste credite în 5 ani va fi de aproximativ 40%. Conform legislației, acesta va fi inclus în mod inevitabil de către autoritatea de reglementare în tariful final și aceasta va fi incomparabil mai mare decât cifrele de amortizare existente”, se mai spunea în comunicat.

Pe de altă parte, administrația Moldovagaz își declara disponibilitatea de a participa la orice consultare publică sau specializată pe marginea acestui proiect, pentru a oferi toate explicațiile necesare și informații suplimentare cu privire la problema vizată.

De notat că ANRE nu a comentat anterior inițiativa, dar dacă va fi adoptată modificată legea va fi obligată să ajusteze o parte din actele sale normative.



Oportunitati