Una dintre cele mai importante instituții publice a rămas fără conducere

shadow
Vineri, 10.09.2021 07:16   1440
Parlamentul a adoptat, cu 54 de voturi, hotărârea privind revocarea membrilor Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare: președintelui Valeriu Chițan, vicepreședinților Nina Dosca și Iurie Filip, membrului Viorel Miron.

Hotărârea a fost adoptată după audierea raportului, prezentat de către președintele CNPF Valeriu Chițan, și a unui raport al Comisiei economie, buget și finanțe privind activitatea CNPF.

În hotărârea aprobată de deputați, se apreciază drept nesatisfăcătoare și lipsită de performanță activitatea membrilor Consiliului de administrație al CNPF.

„Se recomandă Președintelui Parlamentului înaintarea propunerilor de revocare in corpore a membrilor Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare”, se arată în hotărâre.

Conducerea CNPF este acuzată că a aprobat, direct sau tacit, tranzacții care au dus la devalizarea companiilor de asigurări, iar situația în acest domeniu s-ar fi agravat pe parcursul ultimilor ani, în special în perioada pandemiei.

În acest sens, au fost menționate creditele oferite de două companii de asigurări, la o rețea de magazine duty free sau pentru tranzacții imobiliare cu firme afiliate lui Vladimir Plahotniuc, dar și alte operațiuni.

Advertisement

Totodata, conducerea CNPF a fost învinuită pentru faptul că nu face ordine pe piața de creditare nebancară, unde diverse companii practică clauze contractuale abuzive, dobânzi exuberante și pentru că a admis îndatorarea populatiei la organizațiile de creditare nebancară.

Astfel, aproape jumătate din clienții acestor companii ar avea dificultăți la rambursarea împrumuturilor.

Conducerea CNPF a respins acuzațiile, susținând că din contra a făcut tot ce i-a stat în puteri și ce îi permite legislația pentru a supraveghea sectorul financiar nebancar.

Cu toate acestea, cu votul a 54 de deputați, Parlamentul a adoptat hotărârea privind revocarea membrilor Consiliului de administrație al CNPF: președintelui Valeriu Chițan, vicepreședinților Nina Dosca și Iurie Filip, membrului Viorel Miron.

Hotărârea a fost adoptată în temeiul Legii privind Comisia Națională a Pieței Financiare, potrivit căreia calitatea de membru al Consiliului de administrație încetează, inclusiv în caz de revocare de către Legislativ, la propunerea Președintelui Parlamentului.

Amintim că ieri, în prima lectură a fost votată și inițiativa legislativă de modificare a prevederilor mai multor legi, cu scopul declarat „responsabilizarea conducătorilor unor autorități publice aflate sub control parlamentar și instituirea unui mecanism de control și de sancționare a conducătorilor acelor organe, care își desfășoară atribuțiile lor de serviciu într-o manieră neconformă și necorespunzătoare cu legea, prin revocarea lor din funcție”.

Aceasta va permite revocarea din funcție de către Parlament, în baza unor rapoarte ale comisiei de profil și a conducerii altor instituții publice, precum Consiliul Concurenței, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor, Consiliul Audiovizualului, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.



Oportunitati