O nouă investigație pe piața produselor petroliere. Evaziune de sute de milioane lei

shadow
Marţi, 17.08.2021 05:03   1600
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că, în ultima perioadă de timp, unii formatori de opinie lansează în spațiul public mai multe informații privind existența unor pretinse încălcări grave în sectorul produselor petroliere.

Acestea se referă la vânzările fictive către agricultori și transportatori, pentru consum propriu, a circa 46% din motorina comercializată pe teritoriul Republicii Moldova și ulterioara revânzare „în gri”, vânzările fictive în Transnistria, precum și exporturile fictive în Ucraina.

Pentru a exclude pe viitor orice interpretări eronate la subiectul dat, ANRE a sesizat autoritățile competente precum, Serviciului Vamal, Serviciul Fiscal de Stat, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul de Informații și Securitate, pentru verificarea informațiilor vehiculate și întreprinderea tuturor măsurilor ce se impun conform legii.

Advertisement

De notat că economistul Veaceslav Ioniță susține într-o analiză că „din cauza normelor legale abuzive, 46% din motorina vândută pe teritoriul Republicii Moldova se vinde prin scheme gri, nu se vinde la pompă și nu trece prin aparatul de casă și control”.

Ţinând cont că anual se importă peste 600.000 de tone de motorină, respectiv o astfel de cotă a pieței gri ar semnifica că aproape 300.000 de tone de motorină se vând ilicit, ceea ce nu putea trece neobservat pentru Fisc, SIS și alte autorotăți.

Fostul parlamentar a calculat că din cauza acestei scheme „statul pierde circa 200 de milioane de lei, iar suma mitei plătite se ridică la 150 de milioane de lei”.

Aici el mai adaugă și vânzările fictive în regiunea separatistă din stânga Nistrului. „Estimăm că undeva 300 de milioane de lei sunt pierderile bugetului de stat din cauza că utilizăm schema „Transnistria” pentru eschivare de la impozite”, mai menționează economistul.



Oportunitati