Pierderile Loteriei Naționale a Moldovei au crescut de circa nouă ori

shadow
Vineri, 30.07.2021 07:02   2136
În anul 2020, Loteria Națională a Moldovei SA (LNM), monopolul oficial de stat pentru organizarea de activități în domeniul loteriei și a jocurilor de noroc a înregistrat o scădere a veniturilor și o creștere semnificativă a pierderilor.

Astfel, veniturile companiei deținute în totalitate de Agenția Proprietății Publice au constituit în 2020 circa 519 milioane lei, cu 27% mai puțin decât în anul 2019 (711,2 milioane lei), arată situațiile financiare ale Loteriei.

Citiți și:

70% din profitul din vânzarea biletelor de loterie a ajuns la stat și 30% a rămas companiei private

În aceeași perioadă pierderile au constituit 10,4 milioane lei, de circa 8,6 ori mai mult decât în 2019, când pierderile au fost de 1,08 milioane lei.

Au crescut semnificativ și datoriile Loteriei, cele curente - cu aproape 60%, până la 58 milioane lei, inclusiv față de bugetul de stat de aproape patru ori.

O explicație a acestei evoluții ar fi faptul că o perioadă lungă mai multe săli de joc au fost închise, ca urmare a restricțiile impuse de autorități pe perioada pandemiei de Covid-19.

Menționăm că Loteria Națională a Moldovei (LNM) este monopolul oficial de stat, având autorizația necesară pentru organizarea de activități în domeniul loteriei și a jocurilor de noroc.

Advertisement

Din primăvara 2018 Loteria Națională are încheiate două parteneriate publice-private pentru jocurile de noroc. Cel mai vizibil parteneriat „pentru sectorul loteriilor și pariurilor la competițiile sportive” a fost semnat la 23 aprilie 2018 cu NGM SPC Limited din Dubai și realizat de NGM Company SRL, o companie pe care firma din Dubai o fondase în Republica Moldova cu 11 zile mai devreme.

La finele lunii octombrie 2020, Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, anunță în cadrul unui briefing de presă că oamenii legii au inițiat un dosar penal în cazul „afacerii privilegiate” Loteria Națională a Moldovei.

Potrivit procurorului, o serie de acțiuni ale unor instituții de stat „au permis prejudicierea bugetului public ca urmare a transmiterii, prin diferite scheme dubioase, unor companii străine, a controlului în domeniul jocurilor de noroc”.

„Conform clauzelor contractuale […], Loteria Națională a Moldovei urma să beneficieze de 75% din venituri, iar partenerul privat – 25%. În realitate, […] raportul de repartizare a profitului din activitatea de organizare și desfășurare a loteriei este de 11,4% – statul și 89,6% – partenerul privat”, declara Stoianoglo.

Pe de altă parte, Plamen Milanov, directorul NGM Company SRL, susține că statul Republica Moldova nu a avut niciodată un așa venit din această activitate, precum cel încasat după semnarea parteneriatului.

„Conform calculelor noastre, de la lansarea proiectului, acum doi ani, profitul total al statului și al partenerului privat s-a ridicat la aproximativ 109 milioane de lei. Din această sumă, statul a primit sub formă de profit și sub formă de venituri bugetare aproximativ 70%. În același timp, profitul partenerului privat a fost de aproximativ 30%”, preciza Milanov.

Menționăm că, din luna iunie 2021, director general al SA Loteria Națională a Moldovei a devenit Vadim Dermenji, colonel al Serviciului de Informații și Securitate și fost director general adjunct al Agenției Proprietății Publice din noiembrie 2018 și până în februarie 2020.



Oportunitati