Moldindconbank a ajuns lideră după profit

shadow
Duminică, 23.05.2021 06:54   7036
În primele patru luni ale acestui an, lideră a sistemului bancar moldovenesc după valoarea profitului raportat a devenit Moldindconbank, care astfel întrecut cea mai mare bancă din țară - Moldova-Agroindbank.

Statisticile publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM) arată ca, în primele patru luni ale acestui an, profitul sistemului bancar a constituit 527,9 milioane lei, majorându-se doar în luna aprilie cu circa 105,5 milioane lei.

Peste 50% din această creștere a profitului, în luna aprilie, a fost asigurată de Moldindconbank, care a raportat un profit de 54 milioane lei. În consecință, în primele patru luni ale acestui an profitul Moldindconbank a constituit 160,73 milioane lei, banca devenind lideră la acest capitol,

Moldova-Agroindbank (cea mai mare bancă din țară) a coborât pe locul doi, cu un profit de circa 158 milioane lei.

Advertisement

În consecință, pe seama celor două bănci revine peste 60% din tot profitul pe sistemul bancar. 

La distanță mare de primele două se află Mobiasbancă – cu 94,3 milioane lei, iar pe patru se află Victoriabank, cu un rezultat de doar 42,4 milioane lei.

Restul celor șapte bănci au avut un profit mai mic de 20 milioane lei: Procreditbank - 19,6 milioane lei, Fincombank - 15,2 milioane, Eximbank - 15 milioane lei, Energbank - 10,3 milioane lei, Comerțbank - 6,3 milioane, Eurocreditbank - 3,7 milioane lei și BCR Chișinău - 2,3 milioane lei.



Oportunitati