FMI este gata să ofere Moldovei circa 100 milioane de dolari. Așteaptă doar solicitarea Guvernului

shadow
Joi, 19.03.2020 10:00   2481
Fondul Monetar Internațional este gata să acorde o asistență de circa 100 milioane de dolari Republicii Moldova, susține într-un interviu pentru Europa Liberă, negociatorul principal pentru Moldova în cadrul FMI, Ruben Atoyan.

„Multe remitențe vin din Italia, țară puternic lovită de pandemie, la fel, remitențe vin din Rusia aflată sub o lovitură dublă, urmare a virusului și a scăderii prețului la petrol. Prin urmare, Republia Moldova va avea de suferit din cauza restrângerii comerțului și a remiterilor”, estimează oficialul de la FMI.

FMI gata să ofere 100 milioane de dolari Moldovei

Totodată Ruben Atoyan susține în interviul pentru Europa Liberă că „probabil statul va acumula mai puține taxe, vor crește cheltuielile de sănătate și vor fi necesare măsuri pentru sprijinirea businessului”.

„Suntem dispuși să ne oferim sprijinul inclusiv în aceste subiecte în cadrul viitoarelor discuții”, mai spune reprezentantul FMI.

Advertisement

Ruben Atoyan a precizat că FMI îi poate pune la dispoziție Republicii Moldova circa 100 de milioane de dolari, iar guvernul de la Chișinău cunoaște de existența acestei disponibilități, "dar că deocamdată vreo adresare din partea guvernului moldovean nu a fost recepționată de Fond".

Menționăm că FMI a anunțat că este gata să mobilizeze credite de urgență de un trilion de dolari pentru țările afectate de epidemie, făcând totodată apel la guverne să pună la punct politici care să ajute persoanele și companiile cele mai afectate de pandemie.

Dezamăgire provocată de felul cum se recuperează miliardul

Pe de altă parte Ruben Atoyan a oferit și o descriere a vulnerabilităților care împiedică la ora actuală Republica Moldova să se dezvolte, după consolidarea bancară atinsă în cadrul programului precedent și ele țin de buna guvernanță și funcționalitatea instituțiilor.

"De la corupția persistentă până la lipsa statului de drept și nivelul mare al plăților informale, de la problemele fiscale ale întreprinderilor și slăbiciunile sectorului non-bancar până la hibele legislației din domeniul combaterii spălării banilor… sunt doar câteva din domeniile ce trebuie tratate în continuare cu atenție de autorități și pe care se va concentra un eventual nou acord între guvernul de la Chișinău și FMI", spune reprezentantul fondului.

„Şi nu trebuie să vă spun eu câtă dezamăgire provoacă felul cum se recuperează fondurile furate din sistemul bancar moldovenesc,” a mai adăugat Ruben Atoyan. „Dar aparent la Chișinău există toată înțelegerea că acestea sunt problemele esențiale ce trebuie țintite de noul angajament”, mai spune el.

FMI a publicat și un raport pe marginea încheierii programului de finanțare de trei ani pentru Republica Moldova.



Oportunitati