Cât au costat de fapt cele 31 de autobuze Isuzu și ce a decis în privința lor Consiliul Concurenței
Potrivit unei decizii a Consiliului Concurenței, măsura de sprijin prin alocarea din bugetul capitalei pe anul 2019, a sumei de circa 78,08 milioane lei pentru achiziția a 31 de autobuze, notificată de Primăria municipiului Chișinău constituie ajutor de stat.
Autobuzele scutite de TVA de 15,6 milioane lei
Totodată, întreprinderea a beneficiat și de importante facilități fiscale prevăzute de art. 103 alin. (1) pct. 29 din Codul fiscal al Republicii Moldova și anume de scutirile de la plata taxei pe valoare adăugată, aplicate la importul mijloacelor de transport, destinate includerii în capitalul statutar.
Valoarea scutirii de TVA a fost de 15,615 milioane lei, iar costul autobuzelor cu TVA s-a ridicat la 93,7 milioane lei.
Drept argument pentru calificarea acestei achiziții ca ajutor de stat, primăria a folosit necesitatea modernizării Parcului Urban de Autobuze (PUA), care are unități de transport învechite și care necesită alocații mari pentru întreținere.
Astfel la balanța întreprinderii, la începutul anului 2019 erau înregistrate 127 autobuze care sunt uzate complet, cu vârsta medie de 18 ani și cu un parcurs mediu de 965.000 kilometri, dintre care 109 sunt implicate în procesul de transportare, iar 18 autobuze se află în conservație și necesită o reparație capitală sau casare din cauza defecțiunilor tehnice.
Sursa: Consiliul Concurenței
În 2017, doar costurile pentru piese de schimb și materiale au constituit - 14 milioane lei sau 10,3% din totalul cheltuielilor, iar în 2018 - 12,6 milioane lei, sau 8,9% din totalul cheltuielilor.
Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%
Ați ales să vizualizați întregul conținut al acestui articol la preț de 9 lei, fără înregistrare sau abonament. Accesul la articolul deschis se menține atât timp cât durează sesiunea curentă, adică vă aflați pe paginile site-ului nostru. Vă mulțumim pentru suportul financiar oferit, care ne ajută să practicăm jurnalism independent.
Sunteți de acord să accesați articolul în aceste condiții? Da fara inregistrare sau abonament