Bussinesul din Moldova se arată optimist în privința perspectivelor economiei în trimestrul II

shadow
Sâmbătă, 27.04.2024 15:00   1233
Managerii companiilor din industria prelucrătoare din Moldova se așteaptă la o creștere moderată a afacerilor în al doilea trimestru al anului 2024, în timp ce managerii din construcții, retail și servicii anticipează o relativă stabilitate, susține Biroul Național de Statistică.

Potrivit BNS, managerii se așteaptă, de asemenea, că al doilea trimestru va aduce o creștere moderată a prețurilor, în primul rând în sectorul de producție, precum și o relativă stabilitate a numărului de angajați și a vânzărilor.

Tendințe pe sectoare

Activitatea economică din cele patru sectoare analizate este văzută a fi marcată de o creștere moderată în al doilea trimestru, cu un sold pozitiv de 7%. Soldul se calculează ca diferență între procentul respondenților care se așteaptă la evoluții pozitive și procentul celor ale căror așteptări sunt negative.

Prețurile în toate sectoarele analizate sunt, de asemenea, așteptate să crească moderat, cu un sold pozitiv de 8%, în timp ce vânzările totale și numărul de angajați sunt de așteptat să rămână stabile, primul înregistrând un sold pozitiv de 3,7%, iar cel din urmă – un sold negativ de 2%.

În industria prelucrătoare, managerii se așteaptă la o accelerare moderată a activității economice și a prețurilor în trimestrul II, cu solduri pozitive de 18%, respectiv 11%. Numărul de angajați este considerat a rămâne stabil, cu un sold pozitiv de 3%.

În sectoarele de retail și servicii, managerii anticipează stabilitatea activității economice și a numărului de angajați, reflectată într-un sold pozitiv de 5% și, respectiv, un sold negativ de 3%.

Advertisement

Prețurile sunt văzute în creștere moderată, fapt dovedit de un sold pozitiv de 7%.

În sectorul construcțiilor, toți indicatorii sunt de așteptat să fie marcați de o relativă stabilitate, veniturile din vânzări, numărul de angajați și prețurile înregistrând solduri de 1%, -5% și, respectiv, 4%.

În cadrul sondajului au fost intervievați manageri ai unui total de 2.164 de companii cu sediul în Republica Moldova și care operează în construcții, producție, retail și servicii.

Managerii companiilor – mari mai optimiști, decât cei ai întreprinderilor mici

Managerii întreprinderilor mari (cu numărul de 250 și peste salariați) sunt cei mai optimiști și estimează pentru trimestrul II 2024: creștere a activității economice (sold conjunctural +20%) și a veniturilor din vânzări (sold conjunctural +23%), relativă stabiliate a numărului de salariați (sold conjunctural +3%) și a prețurilor de vânzare (sold conjunctural -1%).

În același timp, managerii întreprinderilor mijlocii (cu numărul de la 50 până la 249 salariați inclusiv) estimează pentru trimestrul II 2024: creștere a activității economice (sold conjunctural +20%) și a veniturilor din vânzări (sold conjunctural +17%), relativă stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural +2%) și a prețurilor de vânzare (sold conjunctural +3%).

Managerii întreprinderilor mici (cu numărul de la 10 până la 49 salariați inclusiv) sunt mai rezervați și estimează pentru trimestrul II 2024 o creștere moderată a activității economice (sold conjunctural +12%), a veniturilor din vânzări (sold conjunctural +10%) și a prețurilor de vânzare (sold conjunctural +10%), precum și o relativă stabiliate a numărului de salariați (sold conjunctural +3%).

Totodată, managerii întreprinderilor micro (cu numărul salariaților până la 9 persoane) se așteaptă în trimestrul II 2024 la o relativă stabilitate a activității economice (sold conjunctural +2%), a veniturilor din vânzări (sold conjunctural +1%) și a numărului de salariați (sold conjunctural -5%), precum și o creștere moderată a prețurilor de vânzare (sold conjunctural +7%).

BNS mai precizează că, în trimestrul I 2024, din total respondenți 61,0% s-au confruntat cu limitări în activitatea economică. Principala cauză de limitare a activității economice este cererea pe piață insuficientă (raportată de 30,4% din respondenți). De asemenea, activitatea întreprinderilor este influențată negativ de lipsa forței de munca calificate (22,4%), probleme financiare (20,6%), consecințele crizei provocate de războiul din Ucraina (14,3%).



Oportunitati