O întreprindere de stat, preluată de Universitatea Tehnică: la mijloc sunt sute de hectare de teren

shadow
Miercuri, 24.04.2024 14:27   7470
După absorbția în 2022 a Universității Agrare, Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) continuă să se extindă și va prelua mai multe active din domeniul cercetării agrare: de la terenuri, la grajduri de porcine.

Astfel, Guvernul a decis că mai multe terenuri agricole și construcții ale întreprinderii de stat „Stațiunea Didactică Experimentală Criuleni” să fie transferate în gestiunea UTM, „pentru a îmbunătăți educația și cercetarea agricolă”, comunică Ministerul Agriculturii.

Citiți și:

Una dintre cele mai mari întreprinderi agricole de stat a intrat în faliment și va fi lichidată

Este vorba de 12 loturi de teren agricol, cu o suprafață totală de circa 567,8 hectare, amplasate în localitățile din raionul Criuleni. Un teren de 2,5 hectare va ajunge în gestiunea Instituției Publice Unitatea consolidată pentru implementarea și monitorizarea proiectelor în domeniul agriculturii, finanțată de Banca Mondială.

Hotărârea de Guvern prevede, de asemenea, transferul a 14 construcții cu o suprafață totală de 5.894 metri pătrați de la Agenția Proprietății Publice la Ministerul Educației și Cercetării, pentru a fi utilizate de Universitatea Tehnică a Moldovei.

Advertisement

Printre imobile se numără un depozit de cereale, șase grajduri pentru porcine, o casă de cultură etc.

„Aceste acțiuni au fost întreprinse pentru a le oferi studenților experiențe educaționale complexe și relevante pentru cariera lor în agricultură. Cu un număr de 818 studenți și masteranzi înscriși în cadrul Facultății de Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, acest pas va avea un impact semnificativ asupra formării viitoarelor generații de specialiști în agricultură. Tinerii vor avea oportunitatea să-și aplice cunoștințele în practică”, susține secretarul general al MAIA Sergiu Gherciu.

Menționăm că masa vegetală, ce va fi recoltată de pe terenurile agricole, va fi folosită pentru ferma didactică a UTM, construită cu sprijinul Uniunii Europene în cadrul unui proiect transfrontalier, explică MAIA.

Citiți și:

Circa 60% din întreprinderile de stat din sectorul agroalimentar se află în insolvență

De notat că Stațiunea didactică experimentală Criuleni este printre puținele întreprinderi de stat din sectorul agrar, care nu se află în procedură de insolvență.

Cu toate acestea, încă la finele anului 2021, APP a inițiat un proiect de reorganizare a Stațiunii Didactico-Experimentală din Stăuceni, care împreună cu Stațiunea didactico-experimentală Petricani din Chișinău și Stațiunea didactică experimentală Criuleni, urmau să fuzioneze prin absorbție cu ultima. Proiectul, însă, nu a mai fost aprobat de către Guvern.



Oportunitati