Licitație fără surprize: Moldovagaz va cumpăra gaze de la Energocom, dar la un preț mai mic

shadow
Marţi, 23.04.2024 12:05   1423
În luna mai, SA Energocom (100% capital de stat) va continua să vândă gaze către Moldovagaz, urmare a unei licitații de la BRM East Energy.

Aceasta, după ce a câștigat licitația pentru livrarea de gaze pentru luna mai 2024, inițiată de Moldovagaz pe platforma electronică de tranzacționare administrată de BRM East Energy SRL, sucursala locală a Bursei Române de Mărfuri.

O formulă de preț, ca și cea din contractul cu Gazprom

„Astfel, în luna mai vor fi livrate circa 20 milioane metri cubi de gaze, în baza unei formule stabilite de Moldovagaz, ce include indicele TTF Front Month”, comunică Energocom. Formula este practic identică cu cea din contractul actual cu Gazprom, susțin unele surse de pe piață.

Citiți și:

Începe liberalizarea: Moldovagaz va procura 20 milioane metri cubi de gaze prin intermediul bursei 

Până acum, în perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale obliga Moldovagaz să procure gaze de la Energocom, invocând argumente de securitate energetică.

Advertisement

Este prima licitație la care participă Energocom pe platforma BRM East Energy SRL și susținea că a fost singurul ofertant, ca apoi să rectifice că au fost trei participanți, dar sursele noastre spun de patru companii.

„Prețul exact se va ști pe 1 mai, deoarece acesta este determinat de media zilnică de închidere a indicatorilor TTF pentru luna următoare (Month Ahead). Cert este că echipa Energocom are experiența și competența necesară pentru a găsi parteneri și oferte competitive pe piețele internaționale și a concura pe o piață locală din ce în ce mai liberalizată”, a spus directorul interimar al SA Energocom, Victor Bînzari.

Care va fi prețul

Conform unor estimări preliminare efectuate de Mold-Street.com, prețul ar putea fi între 360 și 380 de dolari pentru o mie de metri cubi, dar va fi aproape de cel de la Gazprom pentru luna mai.

Amintim că, potrivit Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale nr.97 din 27.12.2023, în perioada ianuarie - aprilie 2024 compania Energocom (100% capital de stat) vinde gaze naturale către Moldovagaz la preț de 550 euro pentru o mie de metri cubi.

Totuși, în urma unei licitații din 4 aprilie, Agenția Proprietății Publice, în calitate de acționar unic, și Consiliul SA Energocom au agreat, pentru luna aprilie, scăderea prețului respectiv la 450 euro pentru o mie de metri cubi.

BRM East Energy SRL a început a organiza licitații din luna aprilie pentru consumatorii industriali. De la 1 ianuarie 2025, toți consumatorii non-casnici mari vor fi obligați să facă achiziții, în baza unor amendamente, recent votate la Legea cu privire la gazele naturale.



Oportunitati