O altă întreprindere a statului dispare: Uzina de Mașini de Salubritate din Fălești va fi radiată
3 Oct 2022 05:45
1347
După mai multe tentative nereușite de privatizare sau de atragere a unui investitor și după un proces de insolvabilitate, ce a durat 5 ani, Uzina de Mașini de Salubritate din Fălești va fi radiată.
Pe 9 septembrie 2022, Judecătoria Bălți, sediul Central (instanța de insolvabilitate), examinând în ședință publică raportul final al lichidatorului Svetlana Fanari privind încetarea procedurii de faliment față de debitorul SA Uzina de Mașini de Salubritate din Fălești, a aprobat raportul final și bilanțul de lichidare elaborat de lichidator.
