Datoria de stat s-a redus cu peste trei miliarde de lei în trimestrul III
Astfel, pe parcursul lunilor iulie-septembrie 2021, datoria de stat internă și externă s-a diminuat cu peste 3,18 miliarde lei și la finele lunii septembrie soldul datoriei constituia 72,39 miliarde lei.
Datoria de stat externă s-a redus cu circa 1,72 miliarde lei
Pe de altă parte, datele Ministerului Finanțelor arată că în nouă luni datoria de stat internă și externă s-a majorat cu peste 4,57 miliarde lei, „la valoarea nominală, comparativ cu sfârșitul anului 2020”.
Datele Ministerului Finanțelor relevă că, cel mai mult, în trimestrul III s-a diminuat datoria de stat externă – cu circa 1,72 miliarde lei, în timp ce datoria internă cu aproape 1,46 miliarde lei.

Aceste evoluții sunt explicate atât prin rambursări ale datoriei externe, cât și prin fluctuația cursului de schimb.
De exemplu, în dolari, datoria de stat externă constituia la finele lunii septembrie circa 2,24 miliarde de dolari, cu aproape 57 milioane de dolari mai puțin decât era la finele lunii iunie.
Cât despre datoria de stat internă, apoi scăderea vine după ce în prima jumătate a anului a înregistrat o creștere record cu circa 5.077 milioane lei, cu 65% mai mult decât în aceeași perioadă din 2020.
În următoarele luni încă am asistat la o scădere a acesteia. De vină se pare că nu este o reducere a ofertei de Valori Mobiliare de Stat (VMS) din partea Ministerului Finanțelor. La mijloc este cererea mică de VMS din partea băncilor și a altor cumpărători.
Miliarde pentru finanțarea deficitului bugetar
De notat că, pentru anul 2021, finanțarea deficitului bugetar a fost aprobată de fostul Parlament la propunerea Guvernului Chicu, din contul emisiunii VMS în sumă de 6,75 miliarde lei.
Totodată, în octombrie au intrat mai multe resurse externe în vistieria țării și sunt așteptate și alte credite și granturi. Altfel spus, până la finele anului datoria va mai crește.
Conform Ministerului Finanțelor, la finele lunii septembrie 2021 soldul datoriei de stat interne și externe reprezinta circa 31,2% din Produsul Intern Brut al țării, estimat în 2021 să ajungă la 231,9 miliarde lei. Adică, nu ar prezenta riscuri majore.
Totodată, în Cadrul bugetar pe termen mediu 2021-2023 (CBTM), Guvernul precedent a prognozat o accentuare a creșterii datoriei de stat interne și externe, de aproape două ori în următorii 2-3 ani, care poate ajunge până la 39,6% din PIB la finele anului 2023.
Acest fapt este explicat de Ministerul Finanțelor „prin ritmul de creștere mai mare al soldului datoriei de stat comparativ cu ritmul de creștere al PIB prognozat”.
Totodată, instituția susține că „soldul datoriei de stat va fi influențat de finanțarea netă pozitivă, atât internă, cât și externă, dar și de prognoza de depreciere a monedei naționale în raport cu dolarul SUA”.
