Credite cu dobândă cu 30% mai mică decât oferă băncile: cum este posibil

shadow
Miercuri, 21.09.2022 08:00   1361
Autoritățile promit că, deja în această toamnă, vor începe să acorde împrumuturi întreprinderilor mici și mijlocii în condiții mai favorabile decât oferă băncile.

Astfel, pe 20 septembrie, au fost lansate discuții publice privind crearea Fondului pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a Moldovei (FACEM), instrument nou în portofoliul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).

Dobânzi mai mici cu 30%

Obiectivul fondului este de a oferi afacerilor cu potențial de creștere credite cu dobândă redusă, prin intermediul băncilor și altor instituții financiare partenere. Potrivit estimărilor, costurile resurselor creditare, accesate prin FACEM, urmează a fi mai mici cu cel puțin 30% față de cele practicate la moment în sistemul financiar.

Potrivit directorului interimar ODA, Dumitru Pîntea, prin crearea FACEM statul va elimina o barieră importantă din calea dezvoltării ÎMM-urilor, oferind antreprenorilor oportunități de finanțare avantajoase și pe termen lung.

„Costurile resurselor creditare (ratele dobânzilor) accesate prin FACEM vor fi mai mici cu cel puțin 30% decât resursele financiare atrase la moment de ÎMM-uri de la bănci și instituții nebancare. O parte din finanțări ar putea avea componentă de grant, ceea ce presupune că, în dependență de resursele disponibile, FACEM va compensa o parte din rata dobânzii sau o parte din ratele de credit”, a declarat Dumitru Pîntea, care a prezentat noul Fond.

Totodată, șeful ODA a precizat că Fondul va combina produsele de finanțare cu instrumentul de garantare financiară a ODA. Astfel, o parte din credit va fi garantat de ODA, ceea ce determină asumarea unei părți din riscul de credit și ca efect, se va reduce riscul de credit asumat de bănci.

Parteneriat și nu concurență cu băncile și OCN

Prezentă la evenimentul de lansare a FACEM, prim-ministra Natalia Gavrilița a accentuat faptul că acest Fond nu are rolul de a face concurență finanțării afacerilor de către bănci și că, din contra, el va avea un rol de completare a acestor finanțări și de extindere a bazei de clienți pentru instituțiile financiare.

Advertisement

„De fapt, în acest concept băncile și organizațiile de creditare nebancară vor fi parteneri cheie în finanțarea firmelor beneficiare a Fondului FACEM”, a declarat Natalia Gavrilița.

Potrivit șefei Executivului, prin acest Fond ar urma să fie finanțate 2.800 de proiecte investiționale și crearea a circa 20.000 de locuri de muncă, iar prin această inițiativă guvernamentală se urmărește susținerea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii din domeniile strategice și prioritare ale economiei naționale.

Obiectuvul: Portofoliu de creditare de 4 miliarde lei

Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a spus că obiectivul este ca la prima etapă Fondul să ajungă la un portofoliu de cel puțin 2 miliarde de lei, dar obiectivul final este să ajungă la 4 miliarde de lei.

„Asta înseamnă 8% din portofoliul de creditare actual, care este compus și din credite de consum și credite către agenții economici”, a menționat ministrul Gaibu.

Doar 14% din investiții se fac din credite bancare

Adrian Lupușor, director executiv al centrului Expert-Grup, a menționat constrângerile existente a accesului la finanțare pentru companiilor locale, care au o mare necesitate de finanțare.

„În consecință, doar 14% din investiții sunt finanțate prin intermediul băncilor, în timp ce în statele din regiune cota e de două ori mai mare... Cota firmelor ce au acces la creditele bancare, la fel, este de aproape două ori mai mică decât în alte state din regiune”, a precizat Lupușor.

Principalele probleme, a spus el, sunt legate de faptul că dobânzile sunt mai mari decât în ​​alte țări din regiune, iar în acest an ratele reale au ajuns a fi mai mare decât rentabilitatea activelor și profitabilitatea afacerilor.

Potrivit expertului, un alt impediment sunt filtrele excesive, aplicate de bănci la acordarea de credite, comparativ cu ​​alte țări. În cosecință, circa 37% din cererile de creditare sunt respinse, în timp ce media în regiune este de 8,1%, adică de 4,5 ori mai mică.

În opinia lui Lupușor, s-a creat un cerc vicios pentru o mare parte din afaceri, care relevă un eșec al pieței de capital. În consecință, statul este obligat să stimuleze prin diverse mecanisme procesul de creditare a afacerilor.

De unde vor fi luați banii

Resursele financiare, din care va fi constituit FACEM, vor veni din alocările de la bugetul de stat, mijloacele financiare alocate de către partenerii de dezvoltare și/sau donatori (credite/împrumuturi, asistență financiară și tehnică, granturi), veniturile obținute din creditare și recreditare și din alte surse legale. Pentru capitalizarea Fondului FACEM, au fost bugetate pentru anul 2022 resurse financiare în valoare de 70 milioane lei.

Pe parcursul următorilor ani, se preconizează capitalizarea suplimentară a Fondului cu 2,7 miliarde lei (2023 – 450 milioane lei; 2024 – un miliard de lei și în 2025 – 1.320 milioane lei).



Oportunitati