Hora Discursurilor Toastmasters

Pe data de 25 martie, ora 9.00, cluburile de oratorie şi leadership Toastmasters din Chişinău vă invită la Hora Discursurilor Toastmasters (Concurs Internațional de Arie), ce va avea loc în incinta Centrului de Conferințe Summit Events (str. Tighina 49/3).

Având o istorie de peste 5 ani pe piața locală, cele 2 cluburi Toastmasters - român și englez - vor organiza cel mai mare consurs de oratorie care a avut loc până acum în capitală. În cadrul evenimentului vor concura participanți din Republica Moldova și din România, iar discursurile se vor prezenta atât în limba română, cât și în limba engleză. Probele la care vor participa concurenții sunt:

Discursuri pregătite în limba română și în limba engleză;

Evaluări de discurs în limba română și în limba engleză;

Pe lângă concursurile propriu zise, evenimentul va găzdui 2 master class-uri  cu traineri locali si internaționali. Alla Menșicov, actriţă, maestru în artă, va vorbi despre „Cum este lumea teatrului și care este importanța dicției într-o carieră de succes”, iar Orlando Petriceanu din România, trainer, actor, regizor, master drummer, va vorbi despre „Cum să scăpăm de frica de a lua decizii”.

Inedit este și faptul că în cadrul Concursului vom avea momente artistice, care ne reprezintă ca popor, și Ansamblul Crenguță de Iederă ne va cuceri cu folclorul nostru românesc.

Câştigătorii concursului vor fi anunţaţi în cadrul recepţiei de după eveniment, unde toţi cei prezenţi vor avea ocazia să se cunoască și să interacționeze între ei în cadrul unei sesiuni de networking.

Astfel, toți cei interesați de comunicare, discurs public, imagine personală sau pur și simplu vor să petreacă frumos ziua de sâmbătă, cunoscând oameni noi și lăsându-se inspiraţi de mesaje puternice, sunt invitați să asiste la Hora Discursurilor Toastmasters (Concurs Internațional de Arie)

Pentru mai multe detalii si rezervarea biletelor contactați la nr. 079000446 – Marcela Smeșnoi.


Advertisement

Oportunitati