Cine sunt proprietarii Air Moldova și ce vor ei

shadow
Joi, 23.01.2020 11:45   1476
Fondatorii Civil Aviation Group SRL, care deține oficial 100% din capitalul Air Moldova, cer să fie încetate presiunile politice asupra companiei aeriene. Aceasta însă nu divulgă fondatorilor companiei.

Aceștia susțin, într-un comunicat de presă, că în pofida multiplelor învinuiri care aveau drept scop formarea unei imagini negative, "investitorii „Civil Aviation Group” și colectivul „Air Moldova” au continuat să lucreze în beneficiul companiei și al pasagerilor".

Statul nu și-a îndeplinit obligațiunile?!

"Punerea sub sechestru a capitalului statutar și a activelor companiei nu o singură dată a afectat negativ implementarea planului de dezvoltare în continuare a Air Moldova. Atacurile din partea structurilor de stat continuă să creeze un climat investițional neprielnic și pun în dificultate dezvoltarea companiei aeriene", susțin aceștia.

Totodată, ei acuză statul că nu și-a îndeplinit obligațiunile asumate cu privire la majorarea capitalului statutar cu 151 milioane lei.

În plus, fondatorii Civil Aviation Group susțin că au achitat "peste 80% din datoriile companiei de stat Air Moldova”.

"Pe lângă datoriile de bază au fost achitate chiar și penalitățile și procentele pentru datoriile față de întreprinderile de stat Moldatsa, Autoritatea Aeronautică Civilă și Serviciul Fiscal, în valoare de 24 milioane de lei, care nu erau prevăzute în contractul de privatizare", se arată în comunicat.

Investitorii mai afirmă că au redus semnificativ datoriile față de partenerii externi și, de asemenea, au restructurat datoriile existente și ar fi efectuat investiții de 181 milioane lei în anul 2019.

În comunicat se mai precizează că, în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate din 21 Ianuarie 2020, directorul general al Air Moldova a prezentat poziția investitorilor de a continua realizarea planului investițional, în cazul în care vor înceta atacurile din partea statului.

Advertisement

Dodon: Au plătit datoriile față de unii, dar au acumulat față de alții

De notat că, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, președintele Igor Dodon a anunțat că deși investitorii raportează că din 1,2 miliarde de lei au achitat un miliard și au rămas 200 milioane de lei, "în realitate, datoriile Air Moldova sunt de 1,1 miliarde lei".

"Adică au achitat banii față de unii, dar au apărut datorii față de alții. Am constatat că investitorul nu a investit bani proprii în activitatea Air Moldova. Investitorul a anunțat săptămâna trecută că vrea să investească câteva zeci de milioane de euro în capitalul social al companiei: dacă aceștia nu vor fi investiți, atunci vom lua o decizie – reziliem sau nu contractul”, a spus Igor Dodon.

Lipsă de transparență

De notat că pe pagina WEB a companiei Air Moldova nu există nicio informație relevantă despre proprietari sau investiții, iar ultimul raport financiar este din anul 2016. Mai mult!. La descriere apare în continuare informația că este o compane de stat, deși a fost privatizată încă pe 3 octombrie 2018, iar deja de un an de zile este SRL.

Amintim că Air Moldova a fost privatizată în toamna anului 2018 cu 50 de milioane de lei, de Civil Aviation Group, o companie fondată de doi moldoveni și compania românească Blue Air. Ultima se va retrage însă la nici-un an de la privatizare în condiții suspecte, cota de 49% fiind preluată de Dzintars Pomers din Letonia.

Valoarea tranzacției de vânzare-cumpărare depășea 1,2 miliarde de lei (circa 61,5 milioane euro), dintre care 50 milioane de lei au fost transferate la bugetul de stat, restul sumei reprezintă datoriile companiei Air Moldova, pe care investitorul s-a obligat să le achite în decurs de trei ani.

Tranzacția a fost criticată de opoziție și experți, ca urmare a procedurilor netransparente, dar Guvernul Filip a susținut că nu avea o altă soluție pentru o companie în prag de faliment.

În luna septembrie 2019, procurorii anunțau că s-a aplicat sechestru pe capitalul statutar al companiei Air Moldova, fiind pus arest pe bunuri în valoare de 301,6 milioane de lei. Sechestrul a fost aplicat în cadrul unui dosar penal, inițiat pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari la privatizarea companiei Air Moldova.

O anchetă RISE Moldova a arătat că banii ar fi ajuns în vistieria statului din valiza unui moldovean care, în ajun, aterizase la Chișinău din Dubai, cu escală în Istanbul. Cel puțin, asta este una dintre versiunile analizate de anchetatori, în cadrul unui dosar penal deschis pentru spălare de bani. A doua versiune este că bani au fost din Moldova.



Oportunitati