Cine doreşte ca Guvernul să creeze o nouă bancă de stat

shadow
Sâmbătă, 18.01.2020 07:13   1305
Businessul propune crearea unei bănci de dezvoltare și investiții export-import de stat; crearea unei companii de asigurări de stat și a unei companii de stat, care să sprijine parteneriate ale întreprinderilor inovatoare. Toate acestea și altele trebuie să contribuie, în viziunea reprezentanților comunității de afaceri, la stabilizarea și dezvoltarea economică a Republicii Moldova.

Toate acestea și alte iniţiative trebuie să contribuie, în viziunea reprezentanților comunității de afaceri, la stabilizarea și dezvoltarea economică a Republicii Moldova, potrivit Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.

Amintim că, încă în februarie 1998, Parlamentul a decis crearea Băncii pentru Dezvoltare şi Investiţii a Moldovei, cu un capital de 24 milioane lei (circa 5 milioane de dolari la cursul de schimb de atunci). Criza financiară şi lipsa de bani la bugetul de stat nu a mai permis înfiinţarea Băncii.

Consiliul Economic susţine că aceste propuneri şi alte circa 130 de probleme au fost invocate de reprezentanții comunității de afaceri, în cadrul ultimilor trei întrevederi ale Șefului Executivului cu businessul. 

Printre problemele enunțate se numără, de exemplu, reformarea sistemului de finanțare a activităților economice, iar soluţia propusă de business ar fi crearea unei bănci de dezvoltare și investiții export-import de stat.

Advertisement

Un alt subiect ține de necesitatea semnării Acordurilor de Comerț Liber cu țări precum China, India sau Egipt. Potrivit comunității de afaceri, există un număr și mai mare de state care sunt foarte interesate de produsele agricole din Moldova, dar în lipsa unor acorduri bilaterale, businessului din țară îi este greu să construiască relații comerciale cu aceste state.

Crearea instituției Ombudsman al businessului este alt subiect abordat de comunitatea de afaceri, susţine Secretariatului Consiliului Economic. Această structură trebuie să fie responsabilă de monitorizarea și implicarea în cazurile de abuzuri din partea organelor de drept asupra businessului, să analizeze cauzele ineficienței sistemului judiciar, cu elaborarea ulterioară a recomandărilor pentru reforme în domeniile respective.

Alte subiecte țin de necesitatea reformării justiției, exodul cadrelor calificate din țară, dezvoltarea lentă a infrastructurii drumurilor și necesitatea dezvoltării unor concepte noi privind sustenabilitatea sectorului agricol din țară.

Toate propunerile comunităţii de afaceri au fost sistematizate de Secretariatul Consiliului Economic la indicația Prim-ministrului, iar lista problemelor și propunerilor a fost expediată, prin indicația Cancelariei de Stat, tuturor instituțiilor administrației publice centrale de stat responsabile pentru identificarea soluțiilor.



Oportunitati