Cum Moldova contribuie la „pacificarea Libiei”

shadow
Luni, 13.01.2020 09:45   2826
Deşi Republica Moldova nu poate influenţa direct şi nici nu participă la operaţiunile de pacificare din Libia, care din 2011 este cuprinsă de un război civil sângeros, anumite persoane şi companii îşi aduc „contribuţia” zi de zi, ani în şir.

Este adevărat că aportul lor ridică mari semne de întrebare. E vorba de activitatea unor companii aeriene înregistrate în Republica Moldova, dar controlate de afacerişti cu conexiuni în regiunea separatistă şi Rusia şi care, practic, sunt unii dintre principalii transportatori de echipamente şi militari în Libia.

Conexiuni la Tiraspol

E cazul Aerotranscargo SRL, o companie din Moldova, cu un capital de jumătate de milion de lei, fondată în august 2011 de Mihail Șcemeliov (40%) şi Serghei Dudco (40%), ambii din Tiraspol, Mihail Eganov din Chişinău (10%) şi Anatolii Reabchin (10%), născut în Germania, dar cu domiciliul în Moldova.

În 2013 Serghei Dudco a vândut cota sa Irinei Șcemeliov, soţia lui Mihail Şcemeliov, care mai este asociat la alte două companii cu activităţi în domeniul aviatic. Din 2014, însă, 60% din capital este deţinut de cetățeana rusă Natalia Dorniceva, despre care nu se ştie mai mult nimic, ea fiind mai degrabă o persoană proxy, iar controlul asupra companiei fiind asigurat de Mihail Şcemeliov, care este şi administrator.

Aerotranscargo SRL deţine 4 avioane Boeing 747-400 (F) cargo (doar trei avioane zboară) şi în ultimii ani a fost extrem de activă pe piaţa serviciilor de transport aerian, efectuând numeroase transporturi şi în Libia.

Frecvența cu care aterizează sau decolează avioanele acestei companii pe aeroportul Misrata din Libia surprinde: mai mult de 60 doar între Ostende (Belgia) şi Misrata (Libia), în 2019, scrie Gerjon (ADS-B Aircraft Tracker şi Analist) din Olanda pe pagina sa de Twitter. Dar au fost şi alte curse - spre Misrata, din Turcia, Bangladech și alte state.

Aerotranscargo ascunde faptul că efectuează zboruri în Libia

Cu toate acestea, pe pagina sa WEB compania scrie că nu operează în Libia, ci în Tunisia şi Egipt, cu care Libia se învecinează.

La finele anului trecut rețelele de socializare, în special Twitter, au fost abundente în postări despre desfășurarea rebelilor sirieni transportați pe calea aerului din Siria în Libia.

Tot atunci, pasionaţii de avioane (airspotterii) au identificat numeroase zboruri dintre Turcia și Misrata din Libia, inclusiv cu un Boeing 747-400 (F), operat de Aerotranscargo din Moldova.

S-a întâmplat exact după ce pe 26 decembrie 2019, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat planuri de dislocare a trupelor turce în Libia pentru apărarea Guvernului de Uniune Naţională (GNA) libian condus de Fayez al-Sarraj şi recunoscut de ONU, dar care se confruntă militar cu autoproclamata Armată Naţională Libiană (ANL), condusă de mareşalul Khalifa Haftar. ANL desfăşoară din aprilie 2019 o ofensivă pentru cucerirea capitalei Tripoli.

Imediat după acest anunţ au fost efectuate numeroase curse spre Misrata: din Trabzon (Turcia), din Ostende (Belgia) etc. 

ItaMilRadar, un portal italian specializat în monitorizarea transporturilor militare avia în zona Mării Mediterane, dedica pe 28 decembrie 2019 o ştire companiei Aerotranscargo, cu titlul „Zborul „fantomă” către Misrata”.

Advertisement

Autorii au recunoscut că nu știau exact ce transporta aeronava, dar au presupus că în Boeing 747-400 erau arme sau echipamente militare pentru Guvernul Acordului Național. „Embargoul asupra armelor din Libia este încălcat sistematic de diferite state care sprijină GNA sau ANL”.

Pe 31 decembrie 2019, doi jurnalişti din Italia publică investigaţia LIBIA: DOPO I JIHADISTI LA TURCHIA INVIA LE ARMI. Dal Belgio voli sospetti del cargo moldavo-arabo (LIBIA: DUPĂ JIHADISTI, TURCIA TRIMITE ARME. Suspectele încărcăturii moldo-arabe din Belgia).

Ei susţin, în baza unor surse militare, că o mare parte din transporturile efectuate de aeronavele Aerotranscargo, inclusiv cele din Ostende (Belgia) au destinaţie combatantă.

„Multe zboruri sunt arhivate (pe pagina specializată Flight Radar, n.r.) cu locuri de plecare și sosire „indisponibile” și ora de aterizare „necunoscută”. Ca și cum un văl de secret ar fi căzut pe aceste Boeing 747-412”, au menționat autorii.

Totodată, ei fac trimitere și la alte cazuri de implicare a avioanelor companiei Aerotranscargo în contrabanda de arme şi muniţii.

Conexiunile cu Libia şi Siria

Pe 2 ianuarie 2020, deja organizația nonprofit C4ADS din SUA (se ocupă de furnizarea de analize de date și dovezi privind conflictele globale și problemele de securitate transnațională) publică analiza Assets in Flight: Libya’s Flying Armories (Active în zbor: arsenalele letale ale Libiei).

Autorii descriu activitatea mai multor companii aeriene din regiune, inclusiv cele din Moldova, ce sunt implicate în traficul de arme în zonele de conflict. În acest sens ei amintesc atât de Aerotranscargo, cât şi de şi de Air Stork SRL, care are aceeaşi adresă, acelaşi administrator şi practic aceeaşi asociaţi ca şi prima.

Experţii de la C4ADS au găsit co-locații similare la alți furnizori de servicii de transport aerian de mărfuri din Moldova, care, precum Aerotranscargo și Air Stork, dar şi Global Aviation and Services Group (GASG) din Libia (acum apare cu denumirea de Global Air), leagă Libia de Europa de Est.

Conform documentelor obținute de ziarștii de la BIRN și OCCRP, compania Aerotranscargo a efectuat șase zboruri în vara anului 2015, cu cel puțin 250 de tone de muniție, între baze militare din Arabia Saudită și Aeroportul Internațional Esenboga din Ankara, capitala Turciei, punct pentru transferul de arme și muniție pentru rebelii sirieni.

Mihail Şcemeliov, directorul Aerotranscargo, a negat în 2016 aceste informaţii, susţinând că ar fi nişte aberaţii. El, însă, a refuzat să ofere informaţii privind încărcătura din avioane şi clienţi, susţinând că este secret comercial. Am încercat și acum să luăm legătura cu el, dar nu răspunde la apelurile telefonice.

În 2017, anchetatorii ONU au raportat că GASG a avut anterior avioane închiriate, deținute și/sau operate de Aerotranscargo din Moldova.

O companie interzisă, alta - nu

Pe 15 aprilie 2019, Uniunea Europeană a interzis Air Stork să opereze în spațiul aerian al UE. Cu toate acestea, această restricție nu a inclus Aerotranscargo, ceea ce ar putea permite aeronavelor Air Stork să zboare sub codul operatorului Aerotranscargo.

În 2017, anchetatorii ONU au constatat că cel puțin două aeronave ale Air Stork, cu numerele de înregistrare ER-IBI și ER-IBU, au fost transferate de la o altă companie din Moldova  Sky Prim Air, redenumită ulterior în Terra Avia SRL (controlată de moldoveanul Grigore Ghilan),  a cărei aeronavă a fost văzută transportând ofițeri și grupuri armate aliate mareşalului Khalifa Haftar în anul 2016, potrivit unei anchete Rise Moldova.

În plus, cel puțin un alt avion de marfă al Air Stork – cu numărul de înregistrare: ER-ABE  a fost închiriat GASG pe 19 septembrie 2017. O aeronavă cu codul ER-ABE a fost detectată pe 4 aprilie 2018, în timpul deplasării între aeroportul Sabiha Goken și aeroportul Misrata International de Plane Finder, un agregator de date de zbor cu sursă deschisă, citat de cei de la C4ADS.

Transporturi maritime de arme, sub pavilion moldovenesc

Mai amintim că în mai 2019 vasul maritim Amazon, sub pavilion moldovenesc, a adus un lot de arme turcești și vehicule blindate, care au fost descărcate în portul din Tripoli. Asta chiar dacă Libia se află sub un embargo asupra armelor impus de către Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite din 2011.

Tripoli, Mai 2019: de pa nava Amazon, cu pavilion moldovenesc este descărcată tehnica militară turcească: Sursa: addresslibya.com

Pe 27 mai 2019, Agenția Navală a Republicii Moldova a publicat o notă informativă referitor la nava Amazon, declarând că a retras drapelul moldovenesc de pe acest vas maritim.

Agenția Navală susține că proprietarul și operatorul navei au transportat prin intermediul navei Amazon sub pavilionul moldovenesc 50 de autovehicule militare de tip Kipri 4×4 din portul Samsun (Turcia) în portul Tripoli (Libia). 

Agenția Navală a stabilit încălcarea Rezoluției 1973 (2011), adoptată de Consiliul de Securitate al ONU la cea de a 6498-a reuniune, pe 17 martie 2011, dar susţine că nu a deținut informație despre încărcătura navei și destinația ei sau despre intenția armatorului navei de transportare a încărcăturii, și nu a dat nici un acord de transportate a acestor blindate.

***

Acest articol poate fi republicat fără obligații financiare sau constrângeri legale, cu condiția citării sursei mold-street.com și indicării hyperlinkului activ la articol.



Oportunitati