Putin și Erdogan au inaugurat gazoductul TurkStream care lasă Moldova fără venituri de un miliard

shadow
Joi, 09.01.2020 05:17   5335
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi omologul său rus Vladimir Putin au inaugurat miercuri, 8 ianuarie 2020, gazoductul TurkStream, care a lăsat Republica Moldova fără tranzitul de gaze rusești spre statele din Balcani și Turcia, care aducea venituri anuale de aproape un miliard de lei.

În cadrul unei ceremonii pompoase, la Istanbul, Erdogan a catalogat deschiderea acestui gazoduct, care urmează să transporte anual 31,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale drept „eveniment istoric în relaţiile turco-ruse şi pentru sectorul energetic regional”.

Președintele turc a menționat și faptul că Turcia oferă posibilitate de tranzit și gazelor din Azerbaijan, iar un segment din conducta Tanap a fost inaugurat o lună în urmă, el având capacitatea de transport a 16 miliarde metri cubi de gaze.

”Parteneriatul dintre Rusia şi Turcia se consolidează în toate domenile, în pofida eforturilor celor care i se opun”, a declarat Putin. Totodată, el a menționat că colaborarea ruso-turcă în sectorul energetic va continua.

În urma discursurilor pe care le-au susţinut, cei doi şefi de stat, împreună cu președințiii din Bulgaria și Serbia, au deschis în mod simbolic vana gazoductului - intitulat şi Turkish Stream.

Advertisement

Această infrastructură, a cărei construcţie a început în 2017, simbolizează și spectaculoasa apropiere dintre Turcia şi Rusia, după o gravă criză diplomatică în 2015, după doborârea unui avion de vânătoare rusesc în Siria.

Odată cu acest nou gazoduct, Turcia îşi securizează alimentarea marilor oraşe energofage din vest şi se impune şi mai mult drept o răscruce energetică majoră.

Pentru Rusia este vorba despre alimentarea Europei de Sud şi de Sud-Est - prin ocolirea Ucrainei, iniţial principala ţară de tranzit a gazelor naturale ruseşti livrate Europei, dar cu care relaţiile s-au deteriorat profund după anexarea Crimeei şi izbucnirea unui război în estul țării vecine, în 2014.

Gazoductul este alcătuit din două conducte paralele, cu o lungime de aproximativ 930 de kilometri, care leagă Anapa din Rusia şi Kiyiköy din Turcia (nord-vest).

De fapt, conducta TurkStream funcționează de anul trecut, dar de la începutul acestui an prin ea este alimentată Bulgaria și apoi și Serbia, Grecia și Ungaria.

Totodată, gazoductul a lăsat Republica Moldova practic fără tranzit de gaze din Rusia spre statele din Balcani.

Astfel, de la 1 ianuarie 2020, nici o moleculă de gaz din Rusia nu a tranzitat Moldova pe traseul vechi, care aducea venituri anuale de 50-60 milioane de dolari companiilor Moldovatransgaz și Tiraspoltransgaz, ce fac parte din Moldovagaz.

Primul efect ale acestei conducte este majorarea de 8 ori, de la 1 ianuarie 2020, a tarifelor pentru serviciul de transport al gazelor naturale prestat de întreprinderea Moldovatransgaz.



Oportunitati