De ce în 2018 investițiile americane în economia Moldovei au crescut de 5 ori

shadow
Marţi, 31.12.2019 10:00   2843
Din perspectiva distribuției stocului de investiții directe în economia națională pe țări (țara investitorului nemijlocit), la finele anului 2018 cea mai mare pondere – 21,1% din stocul total – îi revine Federației Ruse, se arată în anuarul statistic "Conturile internaționale ale Republicii Moldova 2018", publicat de Banca Națională a Moldovei.

Conform datelor Anchetei Coordonate a Investițiilor Directe (CDIS) prezentate în anuarul BNM, stocul total al investițiilor directe în economia națională la sfârșitul anului 2018 s-a majorat cu 19%, comparativ cu finele anului 2017 și a constituit 3.967,05 milioane de dolari.

Salt de 5 ori a investițiilor americane

Din această sumă, capitalului propriu i-a revenit o pondere de 56,1% (2.224,64 milioane de dolari, în creștere cu 18,7% față de sfârșitul anului 2017), restul revenind instrumentelor de datorie (1.742,41 milioane dolari, în creștere cu 19,4%).

Sursa: BNM

Datele CDIS arată că investitorilor din UE le-au revenit 61,8% din stocul total de investiții directe în economia națională (inclusiv capitalul propriu și instrumentele de datorie), investitorilor din CSI – 22,3%, iar celor din alte țări –15,9%.

Din perspectiva distribuției stocului de investiții directe în economia națională pe țări (țara investitorului nemijlocit), cea mai mare pondere – 21,1% din stocul total – îi revine Federației Ruse, urmată de Olanda cu 13,1%, SUA - cu 8,5%, Cipru - cu 7,8% și România - cu 7%.

Sursa: BNM

Datele din CDIS denotă că în anul 2018 a avut loc un salt spectaculos de circa 5 ori a stocului investițiilor directe din SUA: de la 67,7 milioane de dolari în 2017 la 337,7 milioane de dolari - în 2018.

Advertisement

Investiții sub formă de instrumente de datorie

BNM nu oferă o detaliere a acestei evoluții spectaculoase, dar baza de date CDIS arată că acest salt s-a datorat așa-ziselor instrumente de datorie  (împrumuturi, credite comerciale, depozite și alte angajamente), care sunt publicate la valoarea nominală.

Grosul investițiilor rusești, dar și americane sunt însă instrumente de datorie (împrumuturi, credite comerciale, depozite și alte angajamente), care sunt publicate la valoarea nominală.

Astfel din stocul investițiilor directe rusești de circa 838,6 milioane de dolari, 740,89 milioane de dolari (circa 88,4%) sunt instrumente de datorie și doar 97,7 milioane de dolari - capital propriu. Cea mai mare parte a acestora sunt datoriile pentru livrările de gaze din Rusia. 

În cazul SUA - 271,4 milioane de dolari (80,4%) sunt investiții sub formă de instrumente de datorie și doar 66,4 milioane dolari - capital propriu. 

SURSA: mold-street.com în baza datelor din CDIS

Pentru comparație, investițiile directe din România sunt în proporție de 76,4% sub formă de capital propriu, iar în cazul celor din Franța - de 97%, arată datele din CDIS, publicate de BNM.

Industria prelucrătoare atrage cele mai multe investiții străine

Cât despre distribuția stocului de investiții directe în economia națională (capitalul propriu și datoriile) după principalele activități economice, apoi la sfârșitul anului 2018 cea mai mare pondere din stocul total i-a revenit industriei prelucrătoare – 26,4%.

Aceasta este urmată de producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 24,7%, de activitățile financiare și asigurări cu 14,2% și de comerțul cu ridicata și cu amănuntul - cu 11,2%.

Menționăm că Ancheta Coordonată a Investițiilor Directe este un proiect de colectare a datelor statistice la nivel global, lansat în anul 2009 de către FMI.

Potrivit BNM, în Republica Moldova, anual, la sondaj participă circa 3.700 de întreprinderi, inclusiv băncile licențiate, alte societăți financiare și societățile nefinanciare. Atât pentru investițiile sub formă de participații la capital și acțiuni, cât și pentru cele sub formă de instrumente de datorie (împrumuturi, credite comerciale și alte angajamente), se utilizează principiul “valorii de bilanț”.

Distribuția geografică a investițiilor directe este reflectată conform țării investitorului nemijlocit. Spre deosebire de statistica investițiilor directe din Poziția investițională internațională, prezentată conform principiului active/pasive, statistica CDIS este reflectată conform principiului direcțional (în economia națională/peste hotare), ceea ce constituie principalul motiv al diferențelor. 



Oportunitati