Creșterea prețurilor s-a accelerat

shadow
Miercuri, 11.12.2019 06:45   1087
Rata anuală a inflației a urcat, în noiembrie, la nivelul de 7,1%, față de 6,8% în luna precedentă, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. În decembrie ar putea trece de 8%.

Această evoluție s-a datorat în special majorării cu 11,8% a prețurilor la produsele alimentare, în timp ce prețurile la mărfurile nealimentare au crescut cu 4,6%, iar cele la serviciile prestate populației – cu 3,5%.

Totodată, potrivit BNS, indicele prețurilor de consum în luna noiembrie a crescut cu 0,8% față de octombrie, ca urmare a majorării prețurilor la produsele alimentare cu 1,9% și la mărfurile nealimentare cu 0,1%.

Evoluția ratei inflației confirmă prognozele Băncii Naționale a Moldovei (BNM), care se aștepta ca indicele prețurilor de consum să crească până la finele anului 2019.

Advertisement

Unul dintre factori erau tarifele la utilități.

Astfel BNM anticipa în Raportul asupra inflației nr. 4, lansat la începutul lunii noiembrie că „rata anuală a inflației va atinge maximul de 8,0 la sută în trimestrul IV 2019, după care se va diminua continuu până sfârșitul anului 2020 și, ulterior, se va stabiliza în proximitatea țintei inflației spre sfârșitul orizontului de prognoză (nivelul minim de 4,3 la sută în trimestrele I și III 2021)”.

Pe de altă parteб Ministerul Economiei și Infrastructurii prognozează o rată a inflației la sfârșitul acestui an de 7,5%, în timp ce media anuală nu va trece de 5%.

Pentru 2020 se estimează o rată a inflației de 5%, deși în primul trimestru se poate atesta o creștere mai semnificativă, după care ar urma să aibă loc o descreștere.



Oportunitati