Lupta pentru tichetele de masă continuă. Impactul taxării acestora ar putea fi contrar estimărilor

shadow
Luni, 02.12.2019 19:30   852
Impozitarea tichetelor de masă începând cu 1 ianuarie 2020 va aduce de 2,5 ori mai puține venituri la bugetul de stat, comparativ cu estimările Guvernului, arată o analiză realizată de Date Inteligente SRL (iData).

Studiul efectuat pentru Camera de Comerț Americană din Moldova, Asociația Businessului European din Moldova, Asociația Investitorilor din România și Camera de Comerț și Industrie Franța Moldova, a analizat impactul pe care îl va avea modificarea tratamentului fiscal pentru tichetele de masă, prin aplicarea unor contribuții de asigurări sociale de 24%, care intră în vigoare în luna ianuarie 2020.

Piața tichetelor de masă ar trebui lăsată să se dezvolte

Astfel autoritățile previzionează obținerea unor venituri suplimentare la buget de aproximativ 120 de milioane de lei anual. Experţii de la iData au constatat că de fapt veniturile vor fi de doar 50 milioane lei, adică cu circa 70 de milioane lei mai mici decât estimează Guvernul.

Mai mult! Autorii susţin că dacă se menţine contextul actual, iar piața tichetelor de masă este lăsată să se dezvolte și să ajungă la maturitate, apoi impactul asupra veniturilor bugetului va fi unul mult mai mare.

"Dacă numărul de angajați ce beneficiază de tichete de masă ar crește până puțin peste 100 mii și valoarea tichetelor de masă emise pe parcursul unui an ar ajunge la 1 miliard de lei, atunci doar din taxele comercianților s-ar colecta la buget 186,5 milioane lei anual", se arată în studiu.

Advertisement

Este adevărat că potrivit estimărilor operatorilor, această creștere ar putea fi realizată în 2-3 ani.

Drept urmare, autorii studiului recomandă statului ca, dimpotrivă, să încurajeze dezvoltarea pieței tichetelor de masă, păstrând statutul de beneficiu neimpozabil pentru acestea.

Se estimează că tichetele de masă, prin avantajele multiple pe care le oferă actorilor implicați – întreprinderi, comercianți și angajați – vor genera încasări substanțiale la bugetul de stat.

În plus ei susţin că tichetele de masă impulsionează creșterea vânzărilor legale în domeniul HoReCa și comerțul cu amănuntul, asigură un confort alimentar angajaților și diminuează fenomenul de plată a salariilor în plic.

Ministerul Finanţelor: Bugetul risca să rateze venituri de 250 milioane lei

În acelaşi timp estimările făcute de Ministerul Finanțelor, în august 2019, arătau că dacă se menţine situaţia actuală şi tichetele de masă şi ele nu sunt impozitate, apoi bugetul public național va rata în anul 2020 câte circa 21 de milioane lei lunar.

Cifra anuală a veniturilor potenţial ratate se ridică astfel la circa 250 milioane lei (depăşeşte venitul estimat de iData), care este practic egală cu bugetul anual al unor raioane mari, precum Cahul sau Orhei.

Prognoza evoluției tichetelor de masă pe parcursul anului 2020, efectuată de Ministerul Finanţelor în baza evoluției anterioare a valorii, denotă o creștere constantă cu aproximativ 3 milioane lunar. Totodată, prognoza nu lua în considerație intrarea pe piață a noilor operatori. 



Oportunitati