Fostul şef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate a fost reţinut

shadow
Joi, 21.11.2019 15:13   1063
Nicolae Chitoroagă, fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) ar fi fost reținut pentru 72 de ore pentru îmbogăţire ilicită.

Update:16.00 Procuratura Anticorupție a efectuat astăzi percheziţii, atât la domiciliul fostului șef PCCOCS, cât și în locuințele altor trei persoane, într-o cauză penală pornită pe faptul îmbogățirii ilicite.

Vilă, iaz şi terenuri agricole

"Temei pentru inițierea urmăririi penale, care a fost pornită la începutul lunii octombrie curent, au servit investigațiile jurnalistice apărute anterior. Potrivit materialelor procesului penal, pe teritoriul unei localități din raionul Ungheni, este amplasat un bazin acvatic cu suprafața de aproximativ 37 hectare, ce aparține unei SRL, fondatorii căreia fiind fratele și nașul de cununie al procurorului. Potrivit, însă, martorilor, în spatele afacerii ar sta ultimul.

Mai mult decât atât, în cadrul procesului penal a fost stabilit faptul că nașul de cununie al suspectului, cât și SRL-ul ce-i aparține au devenit proprietari la mai multe terenuri din preajma bazinului, asupra unora din ele în condiții dubioase", se arată în comunicatul Procuraturii.

Potrivit materialelor cauzei penale, în luna septembrie anul 2018, societatea comercială a devenit proprietarul unui teren cu destinație agricolă de peste 8,8 ha, situat într-o localitate din raionul Ungheni. Un an mai târziu același SRL devine proprietar al unei construcții de 6800 m.p. și la 5 terenuri agricole cu suprafața de peste 42 ha, în altă localitate din același raion;

Pe 2 mai 2019 societatea a devenit proprietarul altui teren cu destinație agricolă, cu suprafața de 0,25 ha, situat în a treia localitate din r-nul Ungheni, pe care sînt amplasate construcții agroindustriale cu suprafața de peste 300 metri pătrați, estimate la valoarea de peste 200,000 lei.

Advertisement

În perioada anilor 2016 - 2018 pe unul din terenurile menționate supra a fost construită o vilă cu suprafața exterioară de 551,4 metri pătrați, valoarea căreia a fost evaluată la 2,88 milioane lei. La fel, vila menționată, a fost racordată la energie electrică, valoarea de bilanț a căreia este de 897.131,55 lei.

De menționat este faptul că potrivit declarațiilor cu privire la venit și proprietate și declarațiilor de avere și interese personale, procurorul Chitoroagă și membrii familiei sale, pe perioada anilor 2012 - 2018, au obținut venituri în sumă de  aproape 2 milioane lei.

Prin urmare, valoarea bunurilor achiziționate în perioada anilor 2014 - prezent, depăşeşte substanţial, cu aproximativ 1,7 milioane lei (fără a ține cont de valoare de piața a bunurilor), veniturile legale indicate în declarațiile de avere și interese personale, constată procurorii.

Potrivit Codului Penal, săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.330/2 alin.(2) se pedepsește cu amendă în mărime de la 8.000 la 10.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 7 la 15 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Cine este Nicolae Chitoroagă

Nicolae Chitoroagă, a fost șeful Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în perioada august 2016 - iunie 2019, fiind considerat unul dintre cele mai infuente persoane din cadrul Procuraturii.

După plecarea de la guvernare a Partidului Democrat din Moldova, Chitoroagă şi-a dat demisia din şef la PCCOCS, fiind transferat în funcția de procuror în cadrul Procuraturii Chișinău.

Într-un scurt interviu pentru TV8, Nicolae Chitoroagă declarat atunci că decizia de demisie are legătură și cu investigația RISE Moldova privind interceptările reprezentanților partidelor, a societății civile și a jurnaliștilor.

La scurt timp, însă, Chitoroagă a depus cerere de concediu, iar potrivit unor surse citate de zdg.md, acesta ar fi plecat în concediu pentru aproximativ șapte luni, până în februarie 2020. 

Potrivit zdg, Nicolae Chitoroagă a susţinut că atât plecarea din funcţie. cât şi cea în concediu s-ar datora atât unor presiuni asupra sa, cât și altor motive.



Oportunitati