Industriile creative – sector de nișă cu potențial de dezvoltare și atragere de investiții străine

shadow
Duminică, 17.11.2019 07:15   2771
Industriile creative din Republica Moldova au un mare potențial de dezvoltare, cu un impact pozitiv asupra creșterii economice a țării, iar menținerea ritmului accelerat înregistrat în ultimii doi ani, va propulsa sectorul la nivelul pieței globale.

Pentru prima dată, importanța acestui domeniu a fost discutat în cea de-a doua zi a „Moldova Business Week - 2019”, aflat la șasea ediție.

Începând cu anul 2017, sectorul creativ a fost identificat pentru sprijin suplimentar din partea Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK aid, datorită faptului că poate beneficia de maturitatea sectorului ICT și adăuga valoare atât prin creativitate și utilizarea tehnologiilor de ultima generație cât și prin specializarea pe servicii complexe, iar împreună pot spori competitivitatea tuturor celorlalte industrii din Moldova.

Doina Nistor, directoarea Proiectului de Competitivitate din Moldova: „Republica Moldova se află la începutul unei călătorii pentru dezvoltarea sectorului industriilor creative. Acest domeniu, care include publicitate, design, arhitectură, animație, producție video și audio, realitate virtuală și augmentată, demonstrează un potențial de creștere similar tendințelor mondiale. Dovadă este numărul în creștere a companiilor creative și atestăm o majorare cu 20% în 2018 față de 2015, respectiv 1600 de companii, care oferă locuri de muncă pentru 11.000 de tineri.”

Moldova se poziționează ca fiind o destinație pentru serviciile creative datorită diversității lingvistice, a interconectivității favorabile dintre Vest și Est, a talentelor și a resurselor umane formate în special din tineri, a accesului la tehnologiile de ultimă oră și a stimulentelor comerciale și fiscale. Atractivitatea acestui domeniu este confirmată de datele statistice care arată că între anii 2017-2018, companiile din industrie au generat vânzări de 186 de milioane de dolari, iar exporturile de servicii creative au fost de 61 de milioane de dolari , pe când cele de bunuri creative – de 75 de milioane de dolari.

Advertisement

Olga Radu, președinta Asociației Companiilor din Industria Creativă COR: „Activizarea sectorului creativ este dată și de faptul că noi, companiile din domeniu am înțeles valoarea cooperării și am format o asociație, care deși este tânără, are doar 2 ani, reunește 39 de companii, reprezintă vocea unificată a sectorului și gestionează proiecte de anvergură, precum ar fi centrul industriilor creative Artcor.” 

O altă categorie a domeniilor creative este industria de film și producții video, care poate genera venituri substanțiale, similare țărilor din regiune, preferate de producătorii de filme datorită facilităților fiscale, a cadrului legislativ  favorabil și a atracțiilor turistice și naturale. Spre exemplu, la nivel global funcționează sistemul „cash rebate” – un mecanism modern și eficient pentru atragerea investițiilor în producția de film ce garantează returnarea unei părți a cheltuielilor efectuate pe teritoriul unei țări. Procentul sumelor returnate poate crește, în cazul în care producția cinematografică promovează anumite zone geografice, localități sau o anumită țară.

Olga Pantelimonova, CEO al unei companii producătoare de filme, Ucraina: „Pentru dezvoltarea industriei cinematografice, autoritățile centrale din Ucraina conlucrează cu mediul de afaceri, iar în ultimii trei ani a fost elaborat cadrul de reglementare pentru  „cash rebate” ce le oferă compensații bănești de 25% +5% pentru realizarea producțiilor cinematografice pe teritoriul Ucrainei. Totuși, pentru a atrage companiile internaționale, suntem la etapa de stabilire a parteneriatelor regionale de co-producție. Pe același drum ar trebui să meargă și Republica Moldova, pentru a nu pierde momentul potrivit pentru afirmare pe piața regională. Moldova poate atrage cp-producții sau colaborări pentru segmentul de  post-producție și investiții în domeniul producției video și de film doar dacă va implementa facilități fiscale, „cash rebate” și va investi în dezvoltarea profesioniștilor și a talentelor locale.”

În Republica Moldova, la mijlocul acestui an a fost inaugurat Centrul de excelență dedicat industriilor creative Artcor - o platformă ce unește sectorul privat și mediul academic în domeniul creativ care își propune să devină un motor al inovației, al dezvoltării antreprenoriatului și stimulează schimbul de know-how și de idei. 

Artcor este destinat studenților, liber profesioniștilor și start-urilor din domeniile creative și oferă peste 1000 de m2 spațiu de co-working, ideație,  mini-oficii, sălă de conferințe, bibliotecă, studio de înregistrări cât și acces la programe educaționale pentru domeniile design de interior, inginerie de sunet, animație, muzică, creare jocuri video, VR etc.

Mai mult, în țara noastră sectorul privat vine cu tot mai multe inițiative de educare a specialiștilor în domeniul producției cinematografice. Drept exemplu servesc atelierele de producție video „MILAP- make it like a pro”, care se desfășoară în perioada 11-21 noiembrie 2019 și sunt găzduite de Artcor și conferința dedicată profesioniștilor din media și cinematografie care prestează servicii de post-producție „Fix it in Post”, ce a avut loc pe 9-10 noiembrie la Tekwill și Artcor. 

La nivel mondial, industriile creative generează venituri de 2.250 miliarde de dolari SUA și oferă aproximativ 30 de milioane de locuri de muncă. La nivel european, cu venituri de 550 miliarde de dolari SUA, industriile creative contribuie cu 4,2% la PIB-ul Europei. 



Oportunitati