Replica companiilor și avocaților la sechestrul pe activele lui Plahotniuc impus de procurori

shadow
Joi, 31.10.2019 05:17   2340
Aplicarea de către procurorii anticorupție a sechestrului pe capitalul social a trei companii ce ar fi controlate sau afiliate fostului lider democrat Vlad Plahotniuc nu a rămas fără reacție.

Astfel casa de avocatură „Popa și Asociații”, care reprezintă interesele proprietarilor din Cipru al firmei BB-Dializa SRL, susține că la mijloc ar fi interesul unor politicieni de a induce în eroare opinia publică, iar obligațiile contractuale pe care le au avocații baroului cu foștii și actualii clienți nu le permit să „deschidă multe paranteze”.

„Existenţa oricăror presiuni în scopul divulgării secretului profesional constituie atingere gravă a independenţei avocatului. Prin urmare, putem spune cu certitudine că avocații noștri vor plasa mereu interesele clienților mai presus de orice alte interese și vor pune în continuare accent pe corectitudine”, se menționează în comunicatul publicat pe rețele sociale. Însăși compania BB-Dializa SRL nu emis nici-un comunicat.

În cazul BASS Systems SRL, compania neagă cu vehemență implicarea "în activități de orice tip, contrare legii" şi anunță pe pagina sa web că din momentul fondării în anul 2008 și până în prezent "singurul asociat și beneficiar efectiv al ”BASS Systems” SRL a fost dl.

Advertisement

Onisim Popescu – fondator și administrator".

Cât despre achizițiile în sectorul public BASS Systems susţine că "toate contractele de achiziții cu autoritățile publice au fost încheiate în urma unor proceduri de achiziții publice (licitații publice) desfășurate în strictă conformitate cu legea și câștigate exclusiv datorită expertizei și competențelor deținute de către echipa ”BASS Systems” SRL, oferind cel mai bun raport preț-calitate".

"Drept urmare, conchidem că BASS Systems SRL a devenit victima unei campanii de denigrare pornite de persoane necunoscute cu interese obscure, care urmăresc eliminarea cu orice preț de pe piața serviciilor IT și Comunicații a unui concurent redutabil, în special în lumina potențialei preluări de către Compania S&T AG, Austria, care va spori și mai mult capacitățile și competențele tehnice și profesionale ale acesteia", potrivit comunicatului.

Sub sechestru a nimerit şi capitalul social al SRL GMG Production de 10.800.000 lei, deţinut de Blue Sound Investments Limited din Hong Kong. De acolo însă nicio reacţie.

Procuratura Anticorupție informează că aplicarea sechestrelor are drept scop evitarea riscului de înstrăinare a mijloacelor bănesti.

De notat că de fapt sechestrele pe capitalul acestor companii au fost aplicate încă 10-12 zile în urmă, iar ieri la una din ele au fost aplicate şi restricţii la efectuarea de operaţiuni şi tranzacţii prin conturile bancare, practic fiind blocată activitatea ei. 



Oportunitati