În trimestrul trei datoria de stat externă și internă s-a redus cu peste două miliarde de lei

shadow
Marţi, 29.10.2019 07:41   3786
La finele lunii septembrie 2019 datoria de stat externă și internă a constituit circa 52,37 miliarde lei, în creștere cu 357 milioane lei, comparativ cu sfârșitul anului 2018, dar în scădere cu peste două miliarde lei, față de finele lunii iunie 2019.

Cea mai semnificativă fluctuație s-a atestat la datoria de stat externă, care după un salt de circa două miliarde lei în prima jumătate a acestui an, s-a diminuat în trimestrul III cu 1,66 miliarde lei, până la 29,29 miliarde lei, arată date ale Ministerului Finanțelor.

Calculată în dolari, datoria de stat externă constituia la finele lunii septembrie 2019 1,65 miliarde de dolari, în scădere cu circa 30 miloane de dolari, față de finele anului 2018.

Această evoluție este explicată de Ministerul Finanțelor atât prin fluctuația ratei de schimb a dolarului SUA față de alte valute, cât și prin faptul că de la începutul anului 2019, a efectuat cu succes operațiuni de convertire a împrumuturilor de stat externe în sumă de 92,7 milioane dolari.

Advertisement

Astfel, pentru 6 împrumuturi contractate de la BIRD a fost modificată valuta de la USD la EURO și rata dobânzii de la Libor 6 months la Euribor 6 months, care este mult mai redusă. Acestea au avut loc în special în prima jumătate a acestui an. 

În trimestrul III al 2019, această evoluție poate fi explicată și prin reducerea intrărilor de finanțare (internă și externă), care în iulie și august au fost la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani - doar 662 și respectiv 629 milioane lei, de două ori mai puțin decât media lunară. În aceiași perioadă rambursările au fost mai mari de aproape două ori.

Altfel spus anunțurile despre intrări masive de credite externe nu se confirmă și prin statisticile oficiale. Abia în septembrie, intrările de surse de finanțare, au depășit rambursările, dar oricum au fost de două ori mai mici decât în luna aprilie 2019.

Cât despre datoria de stat internă, apoi aceasta a avut fluctuații mai puțin semnificative și după o creștere de aproape 400 milioane lei în prima jumătate a acestui an, s-a diminuat în trimestrul III cu circa 250 milioane lei și constituia la finele lunii septembrie 23,08 miliarde lei.

Mai adăugăm că în nouă luni ale anului 2019 pentru serviciul datoriei interne și externe (dobânzi și comisioane) s-au cheltuit aproape un miliard de lei, inclusiv 693 milioane lei pentru serviciul datoriei interne și 279 milioane lei - pentru cea externă.

În consecință cota datoriei de stat în Produsul intern Brut (PIB) a coborât la nivelul de 25,1%, cu 2,0 puncte procentuale mai puțin decât la finele anului trecut.



Oportunitati