Succesul construit în timp al Glass Container Company – sprijinit de MAIB

shadow
Marţi, 08.10.2019 10:28   4040
În calitate de fondator, acționar și instituție financiară partener de dezvoltare, Moldova Agroindbank sprijină strategia de business a Glass Container Company (GCC) prin finanțare competitivă și susținerea proiectelor de dezvoltare a companiei.

Glass Container Company este unul dintre cei mai mari producători de articole de sticlă din regiune care exportă produsele sale în peste 30 de țări din întreaga lume. Compania este dotată cu utilaj de producție performant, recent fiind modernizată producerea și lansat un nou cuptor cu o capacitate înaltă, proiect implementat din resurse creditare acordate de BERD și BEI. 

Prezent la ceremonia festivă, Președintele Moldova Agroindbank a apreciat eforturile depuse de angajați, de echipa de management și de acționari pentru implementarea proiectelor care propulsează compania spre un nivel de calitate superior, crescându-i capacitatea de producere, dimensiunile de dezvoltare și valoarea ca brand.

„De-a lungul anilor Moldova Agroindbank a fost alături de Glass Container Company și va continua să contribuie la creșterea succesului acestei companii importante pe plan național și regional”, a subliniat Serghei Cebotari.

Oleg Baban, Președintele Comitetului de Conducere Glass Container Company: „Ne-am propus să reutilăm totalmente producerea: începând de la cuptor și întreaga linie tehnologică cu echipament nou.

Advertisement

Actualmente producem peste 200 de tipuri de sticle pentru 250 de clienți din 30 de țări, iar obiectivul nostru este să ne creștem capacitățile în continuare. Mulțumesc Moldova Agroindbank și Western NIS Enterprise Fund pentru sprijinul acordat în implementarea acestui proiect”. 

În imagine: Angela Sax (BERD), Antonio Castillo (BEI), Serghei Cebotari (MAIB). Foto - MAIB.

„În primul rând, aș vrea să mulțumesc pentru eforturi angajaților companiei, care au contribuit la realizarea de astăzi. În al doilea rând, le mulțumesc și mă închin în fața clienților, fără de care nu ar exista compania. Vă mulțumesc pentru încredere, pentru că faceți ca cererea să fie de două ori mai mare decât oferta și sperăm să fiți cu noi și în continuare”, a declarat Vasile Tofan, reprezentant Western NIS Enterprise Fund.

Angela Sax, șefa Oficiului BERD în Republica Moldova, a apreciat eforturile depuse de Glass Container Company și realizările obținute.

„Anul trecut BERD din nou a finanțat compania cu 7,5 mln euro, fortificându-ne astfel colaborarea și susținând dezvoltarea GCC, dar și a economiei țării, dat fiind importanța Glass Container Company la nivel național și regional”, a precizat șefa BERD.

Datorită modernizărilor tehnologice, Glass Container Company a obținut un grad sporit de eficiență energetică și un randament mai înalt. 

Glass Container Company a fost fondată în 1995, fiind o companie cheie în sectorul de producere a soluțiilor pentru ambalaje din sticlă. După reconstrucție, compania are o capacitate de producere anuală de aproximativ 300 - 350 milioane butelii și borcane.

Moldova Agroindbank deține 17,43% din acțiunile companiei.

 



Oportunitati