Moldova coboară două poziții în clasamentul digitalizării afacerilor

shadow
Vineri, 27.09.2019 05:40   2080
Republica Moldova a coborât de pe locul 68 pe locul 70 din 115 în clasamentul digitalizării afacerilor Euler Hermes (EDI - Enabling Digitalization Index) elaborat de Euler Hermes, o companie de asigurări din Franța

Indicele EDI măsoară capacitatea și agilitatea țărilor de a ajuta companiile digitale să prospere, iar întreprinderile tradiționale să valorifice potențialul digital.

Aceasta este a treia ediție a clasamentului (un scor de la 0 = cel mai rău la 100 = cel mai bun). Scorul se bazează pe cinci componente: eglementarea, cunoștințele, conectivitatea, infrastructura și mărimea.

Lider global este SUA, inclusiv grație mărimii, urmate de Germania, Danemerca (un avans de 9 poziții), Olanda și Marea Britanie. În top 10 mai intră Singapore, Elveția, Japonia, China și Suedia.

Advertisement

Din fostul bloc socialist poziția cea mai înaltă este ocupată de Estonia (26), Rusia se află pe 37, România - pe 56, Georgia - pe 60, Ucraina - pe 64, iar Moldova - pe 70.

Studiul arată că în Moldova cea mai bună situație se atestă la capitolul reglementare și conectivitate, iar cea mai proastă la mărimea pieții și infrastructură.

Autorii susțin că strategia câștigătoare pentru cei care rămân în urmă este concentrarea pe cunoștințe (abilități și capacități de inovare).

"Toate cercetările noastre arată aproape univoc, că din toate subcomponentele, cunoștințele revin sistematic ca un factor cheie al digitalizării: în cazul plafonului pieței tehnologice, cloud computing, big data și comenzi electronice, scorul de cunoștințe, care cuprinde indicatori de abilități (educație superioară și formare, competențele digitale) și capacitățile de inovare (cheltuieli în cercetare și dezvoltare, publicații științifice) sunt cele mai semnificativ corelate cu implementarea digitalizării", constată cei de la Euler Hermes.



Oportunitati