Mai ieftine iarna, dar mai scumpe vara. La ce preţ și de unde va cumpăra gaze Moldova

shadow
Joi, 26.09.2019 06:55   2715
În acest an preţul gazelor importate de Republica Moldova au înregistrat o scădere lentă de la un nivel de 241,16 dolari pentru o mie de metri cubi în primul trimestru, la 235,62 dolari în trimestrul II şi la 229,5 de dolari pentru o mie de metri cubi în trimestrul III.

Administraţia Moldovagaz estimează că în ultimul trimestru al acestui an prețul gazelor naturale va mai scădea cu alte circa 10 dolari pentru o mie de metri cubi, în raport cu prețul mediu anual, şi va coborî la nivelul de aproximativ 223 de dolari.

La Bursă: preţuri mari iarna, dar mici vara

În aceeaşi perioadă prețurile de procurare a gazelor naturale în multe state europene cu pieţe liberalizate au înregistrat fluctuaţii mai semnificative, de la maxime de 365 de dolari în Ucraina sau 262 de dolari în Austria în primul trimestru, la minime de circa 130 de dolari (fără cheltuieli de transport) în trimestrul III - în Olanda şi Germania.

Ultimele cifre au inflamat o parte a presei şi a experţilor din Moldova care au sugerat că dacă am cumpăra acum de pe piaţa liberă (SPOT) din UE, apoi preţul gazelor se va reduce semnificativ şi în plus am putea scăpa de dependenţa de Gazprom.

Lucrurile nu sunt însă chiar atât de simple cum par. Să vedem mai în detaliu cum au evoluat preţurile în diferite state.

O analiză a evoluţiei cotaţiilor pe piața liberalizată a gazelor naturale din câteva țări de referință - Austria, Germania, Olanda, România și Ucraina, arată că în perioada ianuarie-martie 2019, prețul mediu de procurare a gazelor naturale a constituit 277,25 dolari pentru o mie de metri cubi, iar în trimestrul II - 215,14 dolari pentru o mie de metri cubi, înregistrând astfel o scădere cu circa 21% în perioada caldă comparativ cu perioada rece a anului. Această evoluţie se explică prin faptul că în sezonul cald scade cererea și respectiv şi volumele achiziționate de gaze naturale.

Cine pierde şi cine câştigă

Conform datelor analizate, în Ucraina s-a înregistrat cel mai ridicat preț de procurare a gazelor naturale, atât în trimestrul I (în mediu cu circa 28%) cât și în trimestrul II (în mediu cu circa 30%). În România, în trimestrul I, prețul de procurare a gazelor naturale este mai scăzut decât media pe țările europene menționate cu aproape 6%, dar mai ridicat cu circa 20% - în trimestrul II, când începe sezonul cald al anului.

Calculele arată că în perioada ianuarie 2018 – august 2019, Moldovagaz a importat pentru consumatorii Republicii Moldova (malul drept al Nistrului) aproximativ 1,8 miliarde metri cubi de gaze naturale în valoare de 404 milioane dolari.

Dacă în aceeași perioadă am fi importat gaze la prețurile de import din România ele ne-ar fi costat cu peste 50 milioane dolari mai mult (13%), iar în cazul Ucrainei - cu peste 240 milioane dolari. sau cu 60% mai mult.

Cât nu este de straniu, dar prețul mediu anual de procurare a gazelor determinat în baza formulei de calcul din contractul dintre Moldovagaz și Gazprom a fost mai optim în raport cu cel spot (bursier) sau determinat prin alte metode.

Beneficiile Moldovei de la un contract de lungă durată

Mai este şi alt aspect. Republica Moldova este în continuare o țară izolată, din punct de vedere energetic, neavând producere sau depozite de gaze naturale și avem deocamdată doar o singură sursă și traseu de import.

Conducta Iaşi-Ungheni-Chişinău, chiar dacă va fi gata la anul, va permite importul de gaze în volume mai mari abia din 2022, după cum estimează compania românească Transgaz. Nici modernizarea Stației de măsurare de la Isaccea, România, ce ar permite injectarea de gaze în regim revers pe unul din gazoductele transbalcanice, inclusiv în Moldova nu va fi gata în acest an.

În consecință, Republica Moldova procură gazele naturale doar de la gigantul rus Gazprom și achită un preț, conform unui contract pe termen lung.

Advertisement

Preţul la gazele naturale livrate se determină anual, în baza unei formule, care ia în calcul preţul de vînzare a metanului de către Gazprom în ţările europene pentru ultimele 9 luni ale anului precedent anului livrării gazelor şi se stabileşte trimestrial la 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie şi 1 octombrie a anului de livrare, în funcţie de fluctuaţiile preţului motorinei 0,1 şi păcurii cu un conţinut de sulf de 1% pentru 9 luni nemijlocit anterioare trimestrului de furnizare a gazelor naturale, în baza datelor „Platt's Oilgram Price Report”, capitolul „European monthly averages” Cargoes FOB Med. Basis Italy, şi care sunt valori medii aritmetice între cea mai ridicată şi cea mai scăzută cotaţie a motorinei şi păcurii.

Vadim Ceban, președintele Moldovagaz a declarat pentru Mold-Street.com că existenta unui contract pe termen lung cu Gazprom are şi multe avantaje, când e vorba de a face comparație cu prețurile de procurare în alte state.

„Gazprom oferă un preț relativ uniform în perioada consumului maxim de gaze naturale (perioada de iarnă), care reprezintă circa 85% din consumul anual de gaze naturale în Moldova, comparativ cu prețurile de procurare în țările europene. Respectiv, pentru perioada de iarnă din acest an, Moldova a procurat gaze naturale cu 33% mai ieftin decât în Ucraina și cu circa 6% mai ieftin decât media pe țări europene precum Austria, Germania, Olanda şi România. În trimestrul II, Moldova a procurat gaze naturale cu aproape 13%, mai ieftin decât prețul de procurare în Ucraina, însă deja cu 14% mai scump decât media în Austria, Germania, Olanda, România – țări care dispun de producție proprie de gaze naturale. În concluzie, doar în perioada de vară, când volumele lunare consumate constituie doar 15% în raport cu consumul lunar de iarnă, Moldova achită mai mult pentru gazele naturale, decât statele europene de referință”, explică Vadim Ceban.

Președintele Moldovagaz folosește ca argument în favoarea unui contract de lungă durată cu Gazprom şi evoluția prețurilor din anii precedenți.

„În anul 2017 comparativ cu prețul mediu de procurare a gazelor naturale în țările europene care a constituit 200,2 dolari pentru o mie de metri cubi, Moldova a procurat gaze la preț de 162,05 de dolari, sau cu circa 19% mai ieftin. În 2018, preţul de import al gazelor a fost de 217,46 dolari pentru o mie de metri cubi, sau cu circa 11% mai ieftin decât prețul mediu din țările europene – 246,4 dolari pentru o mie de metri cubi”, precizează Vadim Ceban.

Soluţiile de alternativă costă 

Situația se poate schimba însă dacă Moldova găsește bani şi poate face rezerve de gaze pentru a le depozita în Ucraina sau în țara noastră. Crearea de depozite subterane în Moldova ar necesita însă investiții majore de câteva sute de milioane de dolari. Aparent o soluție mai ușoară ar fi stocarea de gaze în depozitele din Ucraina. Dar şi acolo e nevoie să dispui de resurse financiare de circa 80-100 de milioane de dolari pentru un volum de 400 milioane de metri cubi, pe care să-l cumperi vara şi apoi să îl folosești iarna.

Ţinând cont de faptul că suntem deja în prag de sezon rece şi degrabă va creste cererea şi consumul, respectiv şi preţurile pe piaţa liberă sunt în creștere, momentul potrivit a fost ratat pentru a cumpăra gaze la costuri mai mici de 130 de dolari pentru o mie de metri cubi. Însă, la aceste cotații se mai adaugă și alte costuri indispensabile.

„Acest preț este prezentat fără cheltuieli de transport (achitarea tarifului la fiecare punct de ieșire - intrare), care spre exemplu pentru Republica Moldova ar constitui circa 60 dolari pentru o mie de metri cubi, precum și alte cheltuieli suplimentare, în cazul procurării, chiar teoretice, de la cea mai apropiată Bursă europeană competitivă – Baumgarten, Austria”, afirmă Vadim Ceban.

Președintele Moldovagaz mai evidențiază și faptul că la moment, capacități libere de transport prin Austria, Slovacia și Ungaria nu sunt, deoarece capacitățile anuale de transport, conform regulilor europene, se rezervează în luna iulie, iar cele trimestriale – respectiv în trimestru IV al anului precedent celui de activitate.

De menționat, că în anul trecu diferența de prețuri la burse și cel din contractul de lungă durată cu Gazprom în raport cu anul curent nu a fost pronunțată încât să motiveze cumpărarea capacităților de transport din Austria, Slovacia și Ungaria pentru anul curent, explică Vadim Ceban.

De unde vom lua gaze la iarnă: cele trei soluții

Acum de fapt problema principală pentru ţară este să fie asigurată cu gaze în perioada rece a anului. Şi aici există o doză mare de nesiguranţă, fapt menţionat şi de premierul Maia Sandu.

„Dacă Rusia și Ucraina nu vor ajunge la un consens, nu vom putea primi gaze. O soluție tehnică este să cumpărăm și să depozităm gaze naturale în Ucraina, dar capacitățile de depozitare nu sunt suficiente pentru tot teritoriul Republicii Moldova. Pregătim mai multe soluții tehnice. Cetățenii nu trebuie să-și facă griji, dar trebuie să știe că există probabilitatea ca să nu primim gaze rusești în această iarnă”, a declarat prim-ministra în cadrul unei emisiuni la Moldova 1.

Vadim Ceban, președintele Moldovagaz susține că există trei modalități care ar putea soluționa problema asigurării cu gaze naturale a Republicii Moldova.

"Prima și cea mai sigură este prelungirea contractelor existente cu Gazprom pentru un termen de 3 ani. Avantajele au fost enumerate mai sus. Modalitatea a doua este cumpărarea gazelor rusești la hotarul de Est al Ucrainei, în caz de întrerupere a tranzitului. Și ultima modalitate este reversul gazelor rusești prin culoarul trans-balcanic, luate din conducta subacvatică Turk Stream. Deja avem o strategie pentru revers - prin infrastructura de transport, situată în zona Vulcănești şi Căușeni, astfel încât toți consumatorii să poată beneficia de gaze naturale în iarna 2020 prin coridorul trans-balcanic pe traseului „Turcia-Bulgaria-România-Ucraina-Moldova”. Discuțiile cu operatorii de transport gaze din țările vecine continuă la subiectul dat. În ceea ce privește conducta Iași-Chișinău, în calitate de rută alternativă de aprovizionare cu gaze naturale, din informațiile de care le dispunem, ea va putea fi funcțională nu mai devreme de 2022”, susține Vadim Ceban.

De la 1 ianuarie 2020, gazul va costa mai puțin de 200 de dolari

Şeful de la Moldovagaz precizează că actualmente se analizează toate trei modalități, sunt foarte multe subtilități tehnice și economice care necesită o analiză minuțioasă, inclusiv identificate avantajele și dezavantajele fiecăreia.

"Lucrul coninuă pe toate direcțiile, însă pentru noi varianta de bază constituie prelungirea contractului cu furnizorul nostru de bază, adică Gazprom”, afirmă președintele Moldovagaz 

Cât despre preţul de la 1 ianuarie 2020, apoi totul depinde de modalitatea care va fi aleasă de părți.

"Noi desigur, pledăm pentru prelungirea contractelor existente pentru 3 ani. În acest caz, prețul la gazele naturale la 1 ianuarie 2020 va fi de circa 195-200 dolari", a mai declarat Vadim Ceban.

În concluzie putem spune că  toți consumatorii așteaptă o ieftinire a gazelor, dar și mai important este ca în mijloc de iarnă să nu rămânem fără el. Va depinde mult de abilitatea autorităților și conducerii Moldovagaz de a găsi soluția optimă, dar și mai mult de soluționarea problemei tranzitului de gaze rusești prin Ucraina.



Oportunitati