Și directorul general al Cailor Ferate din Moldova a demisionat

shadow
Vineri, 20.09.2019 17:13   681
Iurie Topală a decis să demisioneze din funcția de director al întreprinderii de stat Calea Ferată din Moldova (CFM), a anunțat el pe Facebook, unde a publicat și cererea de demisie.

„Am preluat conducerea CFM într-o perioada dificilă, cu datorii la salarii, angajați nemultumiți, și, mai ales, nemotivați. Tot ce a depins de mine am facut și singurul scop a fost adaptarea CFM la noile condiții economice naționale și internaționale. Cu siguranță au fost și greșeli și neîmpliniri pe care mi le asum și sper ca echipa ce îmi va succede la conducerea CFM să reușească mai mult ca mine. Am decis să demisionez nu pentru legendele urbane și bârfele aruncate anapoda într-un spațiu viciat, ci ca o normalitate a schimbării”, a declarat Topală.

El nu a precizat totuși care este motivul renunțării la funcția de director, menționând doar că „orice început are și un sfârșit și nimeni nu trebuie să fie veșnic în funcțiile publice”.

La începutul lunii august, Vadim Brînzan, ministrul Economiei anunța că directorul CFM, Iurie Topală, și-a luat concediu de boală pentru a scăpa de demisie.

Advertisement

„S-a îmbolnăvit de urgență în luna iunie și am înțeles că până la mijlocul lunii octombrie trebuie să fie bolnav. Probabil acesta este termenul pe care l-a dat mandatului Guvernului nostru. Vă doresc să vă însănătoșiți cât mai repede că avem nevoie de dvs”, îi sugera șefului de la CFM, Vadim Brînzan în cadrul unei emisiuni la postul TV8.

Ulterior Topală într-o postare pe Facebook a făcut o retrospectivă a activității sale în cei 4 ani de administrare.

„Trebuie să fiu sincer şi să recunosc, că la momentul preluării funcției de Director General al ÎS „Calea Ferată din Moldova” aveam suficiente îndoieli privind şansele de redresare a situaţiei la întreprindere. Am moştenit datorii enorme, am găsit oameni ajunşi la limita răbdării pentru că nu-și ridicaseră salariul timp de mai multe luni consecutiv. Am preluat credite nerambursate şi datorii imense faţă de buget şi faţă de agenţii economici", nota Topală.

Printre cifrele menţionate de el erau datorii de circa 536 milioane lei în august 2015, iar acum acestea ar fi de două ori mai mici. Restanţele la salarii care în august 2015 constituiau aproape 97 milioane lei, acum ar fi de o lună de zile. Menţionăm că fondul de salarii la CFM a fost în 2018 de 363 milioane lei, adică de 30 milioane lei pe lună.

O analiză mai detaliată a situaţiei în care se afla la începutul acestui an Calea Ferată citiţi aici: Cum explică administrația Căilor Ferate pierderile din 2018 și ce planuri are de viitor

 

 



Oportunitati