În 2019 au fost blocate conturile a 67 de companii, dintre care numai 2 din regiunea transnistreană

shadow
Joi, 19.09.2019 05:38   617
De la începutul anului curent, au fost blocate conturile a 67 de agenți economici, dintre care numai doi din regiunea transnistreană. Motivul a fost activitatea netransparentă, nejustificarea provenienței banilor și prezentarea unor informații eronate, susține Banca Națională a Moldovei

În cadrul unei întrevederi la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol, a subgrupurilor de lucru, inclusiv pentru domeniul bancar, viceguvernatorul BNM, Ion Sturzu, a menționat că există o deschidere maximă din partea băncilor licențiate de la Chișinău de a conlucra cu agenții economici, inclusiv cei din regiunea transnistreană.

Oficialul BNM a precizat că băncile își tratează clienții în mod echitabil, iar singura condiție impusă este respectarea legislației.

„Republica Moldova se aliniază cerințelor internaționale de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului. Astfel, în anul 2018, a intrat în vigoare Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, conform căreia clienții băncilor trebuie să fie transparenți în realizarea tranzacțiilor.

Advertisement

Agenții economici, inclusiv cei din regiunea transnistreană, și-au exprimat acordul cu aceste cerințe atunci când au depus cereri la bănci pentru a deschide conturi”, a precizat Ion Sturzu.

Ținând cont că BNM, conform legii, „licențiază, supraveghează și reglementează activitatea instituțiilor financiare”, pentru deschiderea conturilor în băncile licențiate din Republica Moldova nu este necesară vreo permisiune din partea altor instituții, inclusiv din regiunea transnistreană.

Viceguvernatorul BNM a mai subliniat la întrevederea de la Tiraspol că informația referitoare la cele 420 de persoane juridice din stângă a Nistrului, care dețin conturi bancare în Republica Moldova, nu poate fi dezvăluită, deoarece, conform legii, aceasta a fost obținută de la băncile comerciale și poate fi utilizată doar în scop de supraveghere.

Pe de altă parte autoritățile separatiste de la Tiraspol susțin în continuare că ar fi vorba de un grup mult mai mare de companii din regiune, care s-ar fi confruntat cu probleme legate de închiderea conturilor din băncile moldovenești.

Mai mult. Autoritățile separatiste încearcă pe această cale să obțină și informația despre companiile din regiune ce dețin conturi în băncile de la Chișinău.

 



Oportunitati