Sechestru pe active de 364 milioane lei ale grupului Șor în dosarul fraudei bancare

shadow
Miercuri, 18.09.2019 15:22   2526
Centrul Național Anticorupție și procurorii anticorupție au aplicat sechestre în valoare de circa 364 de milioane de lei în dosarul fraudei bancare și au ridicat 11 automobile de lux.

Potrivit CNA, sechestrul a fost aplicat prin intermediul Agenției de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI). Printre bunurile indisponibilizate sunt active, mijloace financiare, capitaluri sociale etc.

Totodată, în vederea recuperării prejudiciului, cauzat în urma devalizării sistemului financiar-bancar, ARBI a ridicat 11 automobile care aparțin companiilor gestionate de unul din beneficiarii fraudei.

Advertisement

Este vorba despre mașini de lux, inclusiv blindate, marca Mercedes (GL, Maybach), Bentley și Toyota, pe o parte din ele fiind deja aplicat sechestru, se arată într-un comunicat CNA.

Potrivit unor surse ar fi vorba de active ale unor companii ce au făcut parte din grupul Șor.

Amintim că, de la crearea sa, ARBI a efectuat investigații financiare paralele în baza delegațiilor procurorilor pe un șir de dosare penale care au vizat infracțiuni de corupție, trafic de persoane, circulație ilegală de droguri, evaziune fiscală, delapidări de fonduri etc.

În acest an ARBI a indisponibilizat bunuri în valoare de circa 1,5 miliarde de lei.



Oportunitati