BNM: Au fost doar 2 cazuri de blocare a conturilor bancare ale unor companii din Transnistria

shadow
Marţi, 10.09.2019 11:47   1235
Banca Națională a Moldovei anunță că potrivit informațiilor de la băncile moldovenești, în perioada 1 iunie 2019 - prezent, din cauza activității netransparente, nejustificării provenienței banilor și prezentării unor informații eronate au fost închise conturile a două persoane juridice.

"Într-un alt caz a fost refuzată deschiderea conturilor pe motiv că lipseau actele necesare. Totodată, un singur cont a fost suspendat temporar la solicitarea Serviciului Fiscal Principal de Stat din cauza datoriilor acumulate.

Astfel, este vorba despre 4 cazuri din totalul celor 420 de agenți economici din regiunea transnistreană a Republicii Moldova care dețin conturi în băncile licențiate de la Chișinău", potrivit BNM.

În același timp Banca Națională susține că potrivit informațiilor prezentate de băncile licențiate, Uzina Metalurgică din Rîbnița nu are și nu a avut conturile blocate și nu a primit vreo avertizare în acest sens, fiind deservită în regim normal.

Advertisement

Informația este valabilă și în cazul celorlalte întreprinderi din regiunea transnistreană despre care se vehiculează în mass-media.

Amintim că autoritățile separatiste au inițiat o campanie propagandistică în care susțin că ar fi fost închise conturile bancare la mai multe companii din regiune, iar aceasta ar fi o nouă blocadă economică a regiunii. Datele BNM arată că informațiile difuzate de autoritățile din regiune sunt manipulatorii.

Mai adăugăm că de aproape un deceniu se discută despre o posibilă integrare a băncilor din regiunea separatistă în sistemul bancar moldovenesc. Această integrare este blocată însă de nedorința instituțiilor financiare de acolo de a se racorda la reglementările internaționale și naționale privind guvernanța corporativă, transparență etc.



Oportunitati