O nouă lovitură pentru monopolul întreprinderii Metalferos

shadow
Luni, 09.09.2019 10:00   1979
Ministerul Economiei și Infrastructurii propune adoptarea unei legi ce ar institui un moratoriu pentru două luni asupra activităţii de comercializare și export al resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii şi acumulatori uzaţi, inclusiv în stare prelucrată.

Mai exact aceste deşeuri nu vor putea fi comercializate „agenţilor economici aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar”.

Moratoriu ca start pentru demonopolizare

Ministerul Economiei nu menţionează ce companii ar desfăşura astfel de activităţi, dar măsura ar putea lovi în special în companii din regiunea separatistă, care cumpără deşeurile de metale din Moldova, colectate de societatea Metalferos şi apoi le revând Uzinei Metalurgice de la Râbniţa.

Autorii argumentează documentul prin necesitatea demonopolizării sectoarelor prioritare identificate ale economiei naționale, aşa cum prevede Planul de activitate al Guvernului, precum și prin nevoia de ajustarea cadrului normativ.

Potrivit proiectului în prezent Legea privind deşeurile din 2016 nu condiţionează obţinerea licenţei (pentru activităţile de colectare, păstrare, prelucrare, comercializare şi de export al resturilor şi deşeurilor de metale ferose şi neferoase, de baterii şi acumulatori uzaţi, inclusiv în stare prelucrată) de desfăşurarea unui concurs, ceea ce presupune că de fapt orice agent economic poate solicita şi obţine licenţa cu respectare condiţiilor stabilite de Lege.

Advertisement

Totodată se menţionează că cadrul legal a mai păstrat unele reglementări, care pot lăsa loc de interpretare tendenţioasă în scopul restricţionării dreptului agenţilor economici de a obţine dreptul de a desfăşura gentul dat de activitate. 

În acelaşi timp s-a constatat că această activitate implică multe riscuri şi consecinţe negative pentru viaţa şi sănătatea persoanelor sau pentru integritatea verii private sau a statului, iar Legea privind deşeurile nu stabileşte careva cerinţe prudenţiale şi de prevenţieminime în acest sens.

Mai adăugăm că Guvernul va fi în drept să prelungească moratoriul maximum încă două lună de zile.

Chinurile demonopolizării

O lună în urmă, premierul Maia Sandu anunţa că Ministerul Economiei și Infrastructurii pregătește un proiect de lege care ar veni să lichideze monopolul deținut de SA Metalferos la colectarea și exportul de deșeuri de metale.

„Se discută despre desfacerea acestui monopol, pentru că schemele de corupție infiltrate acolo au fost prea multe și prea sofisticate... Justificările inițiale de fațadă ale guvernărilor precedente erau că se fura metalul neuzat și se vindea ca metal uzat”, declara Maia Sandu.

De notat că statul controlează capitalul Metalferos, deținând peste 78% din acțiuni. Respectiv, monopolul activităților de comercializare a resturilor și deșeurilor de metale feroase și neferoase este deținut de stat. Problema a fost însă în permanență în cine administrează Metalferos și firmele căpușe din jurul întreprinderii și mai ales cine controlează fluxurile financiare.

Acest monopol a fost instituit la începutul acestui mileniu, ca reacție la furturile masive de metale din acea perioadă, în special a firelor electrice, distrugerea lifturilor etc., ceea ce punea în pericol securitatea energetică și viața oamenilor.

Ulterior s-a constatat că Metalferos a devenit o sursă de finanțare pentru anumite partide și politicieni, în special Partidul Democrat.



Oportunitati