Guvernul se pregătește pentru o eventuală criză a gazelor

shadow
Luni, 09.09.2019 06:53   2674
Întreprinderile Termoelectrica din Chișinău și CET-Nord din Bălți vor fi obligate să dețină stocuri minime de păcură pentru a asigura securitatea furnizării cu energie în regim de avarie.

Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, Termoelectrica și CET-Nord ar urma să dețină stocuri de rezervă de combustibil suficiente să asigure funcționarea fiabilă și continuă a capacităților de generare în cazuri excepționale și de avarie: stoc de rezervă, reeșind din funcționarea la sarcină nominală în decurs de 20 de ore în diurnă pe o perioadă de 10 zile; stoc în caz de avarie, reeșind din funcționarea la sarcină nominală timp de 20 de ore în diurnă pe o perioadă de 5 zile.

Potrivit estimărilor Guvernului cele două întreprinderi ar urma să dispună de o cantitate minimă obligatorie de rezerve păcură pentru activitatea în regim de avarie de 8.000 de tone în cazul CET-Nord și de 26.200 de tone pentru cele două CET-uri din cadrul Termoelectrica.

Drept argument pentru crearea de astfel de stocuri sunt aduse prevederile din legea cu privire la energetică și cea cu privire la energia electrică.

Advertisement

Din proiect nu este clar dacă cele două întreprinderi dețin la moment careva rezerve de păcură în acest scop, dar cel mai probabil că acestea sunt aproape inexistente. Totodată nu este specificat de unde vor lua bani în acest scop. Or e vorba de câteva zeci de milioane de lei.

Amintim că 10 ani în urmă, în ianuarie 2009, atunci când Rusia a sistat livrările de gaze în Ucraina, Republica Moldova și alte state din regiune, Guvernul Greceanâi a alocat CET-urilor din rezerva de stat, circa 20.000 de tone de păcură, ca locuitorii din Chișinău și Bălți să nu înghețe de frig.

Păcura așa-și nu a fost încă returnată în rezerva de stat, deși CET-urile au fost obligate să o returneze în decusr de doi ani. De exemplu la începutul acestui an mai aveau de returnat circa 4.000 de tone.

Întreprinderile nu puteau returna păcura din cauza datoriilor la zi, pe conturile furnizorilor de energie termică fiind puse sechestre de către Moldovagaz.

De notat că în rezervele statului se află anumite stocuri de păcură, mărimea cărora este ținută în secret. Totodată în anul 2016, Guvernul României a decis să pună cu titul gratuit la dispoziția Republicii Moldova o canitate de 16.000 de tone de păcură estimate la circa 58 milioane lei. 

Această păcură a fost stocată la Termoelectrica și nu este clar ce s-a întâmplat cu aceste rezerve.



Oportunitati