400 de companii din Transnistria deţin conturi bancare la Chişinău. BNM despre blocarea conturilor

shadow
Duminică, 08.09.2019 16:35   1007
Banca Națională a Moldovei a venit cu o reacție la informația privind blocarea conturilor bancare în instituțiile finaciare din Moldova a circa 25 de companii din regiunea transnistreană.

"La nivel mondial, se înăspresc regulile de prevenire și combatere a spălarii banilor și finanțării terorismului. Republica Moldova este parte la acest proces, în mod special, după ce în anul 2018 a intrat în vigoare Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

Urmare noilor prevederi, băncile licențiate din Republica Moldova au dezvoltat instrumentele de control si, în procesul implementării acestora, fiind identificate eventuale riscuri, băncile au solicitat mai multă transparență din partea clientilor.

Advertisement

Este vorba despre întreprinderi de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cărora li s-a dat și termen pentru conformare.

Astfel, deținătorii de conturi bancare urmau să actioneze într-un cadru mult mai transparent, conform angajamentelor pe care chiar ei si le-au asumat.

Ulterior, băncile licentiate au fost nevoite să ia măsuri in privința agenților economici care nu s-au conformat, inclusiv câteva întreprinderi din regiunea transnistreană. În prezent, peste 400 de intreprinderi din această zonă dețin conturi în băncile licențiate de la Chișinău", se arată într-un comentariu al BNM.

 



Oportunitati